Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marinescu, ghinionistul de serviciu: are ruptură de ligamente şi poate absenta chiar şi şase luni

Publicat in Pro Sport, joi 16 mai 2013 ·

Marinescu va fi operat săptămâna viitoare la o clinică din Madrid

Căpitanul Petrolului, Laurenţiu Marinescu, va rata finalul acestui sezon precum şi mare parte din turul campionatului viitor, după ce accidentarea suferită la Chiajna, în meciul cu Concordia (1-1), s-a dovedit a fi una foarte gravă. „Creierul“ echipei lui Cosmin Contra a aflat, după examenul RMN, că trebuie să se opereze la ligamentul încrucişat anterior, intervenţia chirurgicală urmând să se efectueze la o clinică din Madrid. Marinescu ratează astfel ceea mai importantă parte a sezonului pentru gruparea ploieşteană, în cele trei meciuri rămase de jucat în campionat Petrolul încercând să ocupe un loc care să-i asigure calificarea în Europa League, precum şi primul trofeu după 18 ani, Cupa României, galben-albaştrii fiind ca şi calificaţi în finală.

Era pe lista lui Piţi

Ghinionul lui Marinescu este cu atât mai mare cu cât evoluţiile sale bune îl readuseseră pe mijlocaşul de 28 de ani al „lupilor“ în atenţia selecţionerului Victor Piţurcă, fotbalistul ratând prin această accidentare o posibilă convocare la prima reprezentativă pentru amicalul cu Trinidad Tobago, din iunie.

Hoban stă o etapă

În absenţa lui Laurenţiu Marinescu, pentru Petrolul, alegerea celor doi mijlocaşi centrali titulari devine foarte importantă, la meciul cu Astra, de sâmbătă, urmând să lipsească şi colegul obişnuit al lui „Marin“, Ovidiu Hoban. Acesta, eliminat în partida de la Chiajna, a primit o etapă de suspendare, din partea Comisiei de Disciplină a LPF şi o amendă de 1.000 de lei, astfel că va reveni pe teren la partida din Cupa României, cu Oţelul. Până atunci, Mustivar, Romario şi Mojica sunt cei trei fotbalişti din care Contra va alege cei doi „închizători“ pentru importantul joc de sâmbătă.

Marinescu va fi operat săptămâna viitoare la o clinică din Madrid

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum o ora
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 2 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 2 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 3 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 6 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum o ora
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Cauzele șomajului de lungă durată în România: deficitul de competențe și munca la negru - raport UE

HotNews acum 54 minute
Factorii care explică şomajul de lungă durată în România includ deficitul de competenţe şi o pondere semnificativă a muncii la negru, care era estimată la 1,4 milioane de persoane, arată o analiză de ţară a Comisiei Europene publicată miercuri, info

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 3 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum o ora
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Extrema dreaptă germană face "propagandă pentru Putin şi spionaj pentru Rusia", acuză Ursula von der Leyen cu o lună înainte de alegerile europene

Ziare.com acum o ora
Cu o lună înainte de alegerile europene, Ursula von der Leyen, aduce acuzații grave extremei drepte germane, susținând că face "propagandă pentru Putin" şi "spionaj pentru Rusia", relatează AFP. La congresul de la Berlin al formaţiunii Uniunea Creşt

Vremea

București
acum

18°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°