Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Francezii de la "Filasa" investesc 780 milioane euro în 11 parcuri eoliene din Suceava

Publicat in Bursa, joi 20 octombrie 2011 ·

Firma cu capital francez "Filasa" va investi, în următorii doi ani, 780 de milioane de euro în construcţia a 11 parcuri eoliene, cu o putere instalată totală de 516 MW, în localităţi din judeţul Suceava, potrivit lui Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, citat de Mediafax.

Domnia sa a precizat că, în data de 17 noiembrie va fi inaugurată, oficial, începerea investiţiei şi că, până în prezent, au fost cheltuite şase milioane de euro, în studii şi proiecte tehnice şi în construcţia sediului administrativ.

Cele 11 parcuri eoliene vor fi construite în nouă localităţi sucevene - Ciprian Porumbes-cu, Horodniceni, Capul Câmpului, Drăgoieşti, Berchişeşti, Moara, Stroieşti, Ilişeşti şi Udeşti, pe o suprafaţă totală de 4.000 de hectare, fiecare parc eolian având între 350 şi 400 de hectare.

Preşedintele CJ Suceava a menţionat că puterea totală instalată a acestor parcuri este de zece ori mai mare decât consumul municipiului Suceava. Investitorul intenţionează să vândă această energie, prin Trans-electrica.

Primăriile localităţilor unde vor fi construite centralele eoliene sunt partenere în proiect şi vor primi o cotă de 0,3% din profit, precum şi între 20.000 şi 30.000 de euro anual, pentru concesiunea terenurilor. Proprietarii de terenuri care au închiriat imobilele pentru instalarea acestor centrale vor primi, în medie, anual, o sută de euro pe hectar.

Din totalul necesarului bănesc pentru realizarea acestei investiţii, 30% reprezintă costuri de construcţie-montaj, a spus Gheorghe Flutur.

El a menţionat că în cele 11 parcuri eoliene vor fi instalate 170 de turbine cu putere instalată de 3 MW fiecare, care vor fi instalate pe stâlpi de 120 de metri înălţime, palele elicelor fiind de 45 de metri.

Lucrările efective vor începe în primăvara viitoare, urmând să fie executate în timp de doi ani.

Potrivit studiil

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°