Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia a iniţiat protocolul pentru situaţii de urgenţă nucleară

Publicat in Jurnalul, vineri 11 martie 2011 ·

Foto: Reuters Guvernul japonez a iniţiat protocolul pentru situaţii de urgenţă nucleară, pentru a permite adoptarea de măsuri preventive la faţa locului. Protocolul a fost iniţiat la reactorul nuclear de la Tokushima, după ce câteva generatoare au cedat, ulterio, procedura a fost aplicată şi centralei electrice Tohoku, din cauza unor nereguli tehnice apărute.

Autorităţile japoneze au avut o reacţie extrem de rapidă la stuaţia de urgenţă. Prin vocea premierului, Guvernul le-a cerut tuturor japonezilor să facă tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta la minimizarea efectelor seismului. Au început deja evacuările iar rafinăriile şi centralele nucleare se închid, una câte una. Cele mai mari temeri sunt, la ora actuală, că rafinăria Chiba, aflată în apropiere de capitala Japoniei, ar putea sări în aer. Imaginile transmise din zonă arată că în zona rafinăriei s-au produs incendii. Flăcări şi fum negru şi gros pot fi observate în filmările realizate din elicoper. Patru centrale nucleare s-au închis automat după producerea cutremurului, a anunţat Agenţia Internaţională pentru energie Atomică (AIEA) şi Centrul pentru Situaţii de Urgenţe din Japonia. Potrivit premierului Naoto Kan, nu există scurgeri de la aceste centrale şi nici motive suplimentare de îngrijorare, de aceea deocamdată nu este nevoie de măsuri extreme.

Foto: Reuters Guvernul japonez a iniţiat protocolul pentru situaţii de urgenţă nucleară, pentru a permite adoptarea de măsuri preventive la faţa locului. Protocolul a fost iniţiat la reactorul nuclear de la Tokushima, după ce câteva generatoare au cedat, ulterio, procedura a fost aplicată şi centralei electrice Tohoku, din cauza unor nereguli tehnice apărute.

Autorităţile japoneze au avut o reacţie extrem de rapidă la stuaţia de urgenţă. Prin vocea premierului, Guvernul le-a cerut tuturor japonezilor să facă tot ce le stă în putinţă pentr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum o ora
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 3 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum o ora
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după procedură

News.ro acum 23 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la procedură, anunţă SkyNews. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţiei de transplant

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum o ora
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/18°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°