Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicaliştii din Poliţia Maramureş cer demiterea şefilor: „Ori sunt incompetenţi, ori e altceva!“

Publicat in Adevarul, joi 17 februarie 2011 ·

Vicepreşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) din România, Viorel Stroe, i-a acuzat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută la Baia Mare, pe superiorii lui de incompetenţă şi corupţie. În sprijinul acuzaţiilor sale, el a adus ca argument dosarul lui Daniel Grec din Borşa, despre care spune că n-a fost instrumentat corect.

În timpul conferinţei, Viorel Stroe a declarat răspicat că s-a săturat să „ascundă gunoiul sub preş“. „Nu mai ascundem gunoiul sub preş! Trebuie să se termine odată cu toate actele de corupţie din Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Maramureş“, a reclamat Stroe, care, totodată, este şi preşedintele Biroului Teritorial Maramureş din cadrul SNAP. Stroe a amintit de cazul lui Daniel Grec, borşeanul care ar fi atacat şase muncitori forestieri în luna noiembrie 2010.

Dosar fabricat

„Instrumentarea în dosarul Grec a fost defectuoasă, iar acest caz este o mare pată pe obrazul Poliţiei Maramureş“, a acuzat Stroe. „Este inadmisibil ca al doilea om din IPJ Maramureş (comisarul şef Ionel Todoran-n.r.) să supravegheze un dosar cu 14 capete de acuzare care au fost demontate de martori. Nici măcar n-au ascultat martorii în acest dosar care a fost «fabricat» în două ore“, a mai adăugat acesta.

Sindicalistul a mai spus că a solicitat conducerii Poliţiei Române un control intern la IPJ Maramureş, pentru „a se face ordine odată pentru totdeauna!“. „Ori sunt incompetenţi, ori e altceva! Dacă sunt incompetenţi atunci să fie disponibilizaţi de la cel mai mare până la cel mai mic, iar dacă este altceva atunci să se ia măsuri. Aşa ar trebui să înceapă disponibilizările în Poliţia Română“, a explicat Stroe.

„Să scoatem poliţiştii în stradă“

În cadrul aceleaşi conferinţe de presă, Stroe s-a arătat nemulţumit şi de lipsa de personal din sistem, susţinând că în cadrul Poliţiei Maramure

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 44 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 55 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°