Pregătirile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) au intrat în linie dreaptă, primii sportivi făcându-şi deja apariţia la Braşov, cum ar fi cazul biatloniştilor şi fondiştilor ruşi, care se antrenează de câteva zile la Cheile Grădiştei. În total, sunt aşteptaţi aproximativ 1.500 de oficiali şi sportivi, care vor fi cazaţi în satul olimpic din Poiana Braşov, care cuprinde un complex de cinci hoteluri.
Festivalul va începe duminică, la ora 10.00, cu calificările în probele de 1.500 metri feminin, 1.500 metri masculin şi ştafete mixte - 3.000 de metri (short-track), ceremonia de deschidere fiind programată în aceeaşi zi, la ora 19.30, pe Arena "Ion Ţiriac" din Braşov.
La toate cele şapte baze sportive din Poiana Braşov, Braşov, Predeal, Râşnov, Cheile Grădiştei şi Valea Râşnoavei vor fi amplasate puncte de vânzare. Participanţii la festival, dar şi vizitatorii vor putea achiziţiona materiale promoţionale (mascota Martin, turtă dulce, brelocuri, tricouri, căciuli, goarne, cărţi poştale) şi echipamente oficiale FOTE (foto).
În Poiana Braşov, cu excepţia zonelor în care se vor desfăşura competiţiile de schi alpin, toate celelalte pârtii, dar şi mijloacele de transport pe cablu vor rămâne deschise publicului larg.
Date generale despre FOTE
8 discipline sportive sunt incluse în programul FOTE: schi alpin, schi fond, biatlon, sărituri cu schiurile, snowboard, short-track, patinaj artistic, biatlon, hochei pe gheaţă
100 de agenţi de pază vor supraveghea locaţiile unde se vor desfăşura concursurile
147 de competitori vor fi în concursurile de biatlon
182 de sportivi vor intra în întrecerile de schi alpin
350 de medalii vor fi acordate la FOTE
351 de fete se vor întrece pe teritoriul judeţului Braşov
400 de voluntari au fost selecţionaţi şi pregătiţi speciali pentru FOTE
500 de kilog