* Tineti minte ce am scris in numarul de ieri, ca situatia va fi destul de tragica, la modul ca viitorul Parlament va fi format din parlamentari? Ei, bine, am avut dreptate! La ora la care am inceput textul de fata, unii se bucurau (dar nu de tot), altii se ofticau (dar tot nu de tot), unii se ofticau de tot, fiindca n-au reusit sa ia cinci procente, sa intre in Sparlament si sa se racordeze, astfel, la conducta cu carburantul dulce al imunitatii si al huzurului, in vreme ce altii urzeau planuri si trageau sfori in umbra, pentru formarea viitorului guvern etc. * Doi alegatori din Iasi au dovedit imaginatie si bun simt, adaugind in buletinele de vot, cu pixul, casute suplimentare, in care au trecut - tot cu pixul - numele celor care ar fi meritat votul romanilor: Barack Obama, candidat in Colegiul 12, respectiv Vlad Tepes, in Colegiul 9. A fost cit pe ce sa avem, pe strada noastra, pe straduta noastra de vreo doua sute de metri lungime, doi deputati; pina la urma ne-am ales cu unul singur, cel de-al doilea cazind victima sistemului de redistribuire a voturilor, care s-a dovedit a fi pentru unii muma, iar pentru altii ciuma, holera sau gripa. * Am mai aflat ca multi presedinti de sectii de votare din Iasi au descoperit in urne, la numararea voturilor, buletine personalizate de catre alegatori, buletine "care contineau mesaje directe la adresa candidatilor". Stam si ne intrebam oare ce fel de mesaje directe la adresa candidatilor puteau contine respectivele buletine de vot. Prin minte nu ne trec decit variante in genul "Cu ocazia Sarbatorilor de Iarna va adresam cele mai calduroase felicitari!", "Va multumim ca existati; fara dumneavoastra, lumea ar parea pustie!", "Pe un cos c-u viorele sade doa pasarele caren-truna ciripesc eu pe tine t-e iubesc!", eventual "Sinteti cel mai bun candidat; tineti-o tot asa! Hai, Poli! Pe ei, pe mama lor!". In nici un caz mesaje in genul