Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Bucătarul specialist în „pene supărate”

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

I-a plăcut de mic să gătească şi a avut norocul să stea prin preajma unor bucătari şcoliţi în ţara pastelor. A gătit pentru Hagi, «Naşul» şi handbalistele de la Oltchim.

profil

NĂSCUT: 16 iulie 1997, la Şirineasa-Vâlcea

STUDII. Liceul Mecanic din Râmnicu Vâlcea, Cursuri de bucătar prin AJOFM Vâlcea

FAMILIE. Căsătorit, are o fetiţă

Bogdan s-a născut la ţară, într-o familie de oameni care au trăit în cultul muncii dar cărora le-a plăcut să se „răsfeţe" şi cu o mâncare bună. „Noi suntem patru fraţi la părinţi, iar eu şi fratele meu suntem bucătari. Avem un precedent în familie, pentru că mamei noastre îi place, de când o ştiu, să gătească. Mai gătea şi pe la nunţi, pe la botezuri. Primele mele mâncăruri au fost tocăniţele, fripturile, cirobele", spune Gabriel care a ajuns acum bucătar şef la un restaurant extrem de bine apreciat, cu specific italienesc, din Râmnic. Unul dintre fraţii săi este tot bucătar şi de fiecare dată când se aşează la un pahar de vorbă mai schimbă împresii tot despre bucătărie.

A avut învăţăcei aşi ai bucătăriei italiene

După liceu, Bogdan a lucrat la sonde, apoi în construcţii. Dorinţa sa de a deveni bucătar a prins contur când Agenţia Judeţeană de Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea a făcut primele cursuri de bucătari pentru şomeri. „M-am bucurat mult că am putut să fac ceea ce îmi plăcea cu adevărat. În 2009 m-am angajat ca bucătar la un restaurant situat la ieşirea din oraş, unde un alt bucătar, Florin, acum plecat în Italia, m-a învăţat multe dintre secretele gastronomice. Acum, aici, în oraş, am lucrat alături de un alt bucătar, Adi, care şi el era îndrăgostit de bucătăria italienească, dar şi el a plecat în ţara pastelor", zâmbeşte Bogdan.

A gătit lui Hagi, „Naşul"-ului şi fetelor de la Oltchim

În întreb care sunt felurile de mâncare pe care le pregăteşte drag, iar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poşta Română: Pensiile au fost distribuite, până la acest moment, într-un procent covârşitor. Până la sfârşitul zilei, estimăm că ne vom apropia de procentul maxim/ Situaţiile în care pensia nu a fost livrată reprezintă cazuri excepţionale

News.ro acum 28 minute
Compania Naţională Poşta Română a precizat, vineri, că pensiile au fost distribuite, până la acest moment, ”într-un procent covârşitor”, iar până la sfârşitul zilei se estimează că se va ajunge aproape la procentul maxim. Situaţiile în care pensia n

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum o ora
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 41 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum 2 ore
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 8 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

27°
vin.

13°/27°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°