Un ziarist din Republica Moldova s-a gândit să îmi trimită trei filmuleţe realizate la Lisabona, despre o sărbătoare culturală românească, organizată nu demult în Grădina ”Museu da cidade”. Pe un teren viran, se poate vedea cum vreo 20-30 de persoane se prind într-o horă, stânga unul, dreapta doi, c-aşai hora pe la noi! Frumos, antrenant! Al doilea filmuleţ înseamnă a doua zi. La auzul melodiilor mai ritmate, protagoniştii se prind din nou în horă. E oarecum captivant, dar ai sentimentul că, aflându-te la o masă, ţi se srveşte a doua oară primul fel de mâncare. Imaginea e inspirată de nişte fuioare de fum, care îşi iau zborul undeva în spatele dansatorilor, semn că ar putea fi vorba de niscaiva grătare cu mici şi alte bunătăţi. A treia zi hora se formează din nou, dar parcă nu se mai sfârşeşte. Încep să cred că proprietarul camerei de filmat are...obsesia horelor. Eu sunt obişnuit să văd o singură horă pe an, mă refer la ”Hora Unirii”, când noi ne ”dăm mână cu mână”, când şefii statului, cu ochii după frumoasele locului, se prefac mereu că nu ştiu să danseze, iar armonia dintre români durează două-trei minute, apoi aceştia se încaieră din nou. Până vine hora viitoare. Lăsând gluma deoparte, la spectacol participă unicul Grigore Leşe, însoţit de Zenaida Bolboceanu, doi artişti care ar trebui urcaţi pe toate scenele mari ale lumii, sub genericul simplu - ”România”. Ascultându-i, numai aşa îmi explic în final faptul că horele s-au tot repetat. Totul se petrece sub un afiş uriaş pe care scrie ”Ziua românilor şi moldovenilor din Portugalia”. Mă frec puţin la ochi, nu îmi vine să cred că am în faţă o asemenea formulare. Desigur, afişul se referă la moldovenii de pe celălalt mal al Prutului, nu la cei din Botoşani, Suceava, Iaşi etc. Din puţinele noastre cunoştinţe, adunate în timp ce am trăit printre ei, ştiam că moldovenii basarabeni sunt tot români, chiar dacă la recens