Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tunel în Muntenegru

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 2 iulie 2010 ·

Republica Muntenegru, care are 670.000 de locuitori, arată ca un veritabil stat al Uniunii Europene. Deşi războiul din Iugoslavia a întârziat-o în acest proiect. Este o mică Elveţie pe Coasta Dalmată.

Şi are nu unul, ci două tuneluri săpate în munte, în lungimetotală de 6 kilometri. Despre această lucrare voi vorbi. Motivul este umilinţape care am simţit-o ca român atunci când am trecut, la propriu, prinMuntenegru. în 1991, Petre Roman, pe atunci prim-ministru al României, a încercatsă iniţieze un proiect care ar fi putut asigura o importantă legătură rutierăpentru traficul naţional, dar şi locuri de muncă pentru mii de familii demineri. Era vorba de o străpungere prin munţi, de un tunel Comarnic – Timiş, înlungime de 32 kilometri. Ar fi costatatunci de zece ori mai puţin decât solicită acum Bechtel, în baza unui contractbătut în cuie. De ce nu s-a făcut în 1991? De ce nu s-a făcut nici până azi? Ministrul Transporturilor, atunci, ca şi încă de câteva orimai târziu, era Traian Băsescu, actualul Preşedinte al României. TunelulComarnic - Timiş a rămas un simplu gând al unui premier debarcat de reacţiuneacomunistă, pentru că Traian Băsescu s-a opus. Refuzând până şi să facă unproiect. Şi tot el este responsabil, alături de ceilalţi trei pedelişti care aumai condus acest minister, că nu avem nici până astăzi tunelul Comarnic –Timiş. O legătură civilizată între două provincii istorice româneşti. O arterăindispensabilă dezvoltării turismului şi schimbului de mărfuri. în Muntenegru, 6 kilometri de tunel au fost construiţiîntr-un timp record. în circa doi ani. Numai prin forţe proprii. La nivelulcelor mai înalte standarde ale Europei Occidentale. A costat, tot aşa cum ar ficostat Comarnic – Timiş în 1991, adică de zece ori mai puţin decât va primiBechtel, dacă va face vreodată lucrările. Iar ceea ce este mai important e cănoi, cu o populaţie de peste 20 de milioane de

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Opinie Leonardo Badea (BNR): Premise pentru creşterea investiţiilor străine directe în Europa Centrală şi de Est. Cazul României

Ziarul Financiar acum 57 minute
Pentru ca ţările emergente din Europa Centrală şi de Est să atingă un ritm rapid de dezvoltare economică, atragerea investiţiilor străine directe (ISD) este esenţială. Pe termen mediu şi lung, aceste investiţii contribuie la stabilitatea economică ş

Maldive le interzice israelienilor să intre în țară din cauza războiului din Gaza

HotNews acum 54 minute
Guvernul din Maldive va interzice accesul israelienilor în arhipelagul din Oceanul Indian, cunoscut pentru staţiunile de lux, în contextul în care furia publică din această naţiune predominant musulmană creşte din cauza războiului din Gaza, relateaz

„Nu ne aşteptam la asta". Un sat cu 46 de locuitori are 30 de candidaţi la alegerile locale

HotNews acum 2 ore
Situația inedită într-un mică localitate unde trăiesc doar 46 de oameni: două treimi se vor lupta la alegerile locale care vor avea loc la sfârșitul săptămânii. Mama actualului edil îl sprijină pe contracandidatul fiului său pentru că pe lista rival

Rezultat surpriză în Serbia. Contestatul partid de guvernământ a câștigat alegerile din capitala Belgrad

Ziare.com acum o ora
Partidul de guvernământ din Serbia a învins duminică opoziţia în scrutinul pentru consiliul municipal din Belgrad şi la alegerile locale parţiale din întreaga ţară, marcate de altercaţii între susţinătorii opoziţiei şi cei ai preşedintelui populist

Claudia Sheinbaum, pe cale să devină prima femeie preşedinte a Mexicului

Mediafax acum 2 ore
Potrivit sondajelor de opinie Parametria, Sheinbaum a obţinut un scor zdrobitor de 56% din voturi, candidatul opoziţiei, Xochitl Galvez, obţinând 30%. Alte patru sondaje la ieşirea de la urne au indicat, de asemenea, că Sheinbaum ar urma să câştige.

Un puternic cutremur cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei

HotNews acum 2 ore
Un cutremur puternic cu magnitudinea 5,9 a lovit centrul Japoniei luni dimineaţă fără a fi emisă o alertă de tsunami, a anunţat Agenţia meteorologică japoneză (JMA), scrie AFP. ​O alertă de cutremur pentru zona prefecturii Ishikawa este afișată la u

Un nou atac al Rusiei asupra orașului Harkov. Un mort și doi răniți, în urma loviturilor, conform guvernatorului regiunii

Ziare.com acum o ora
O persoană a murit şi două au fost rănite într-un atac rusesc desfăşurat în cursul nopţii asupra oraşului Harkov, a declarat luni guvernatorul acestei regiuni din nord-estul Ucrainei, aflată de câteva săptămâni sub o nouă ofensivă din partea Moscove

Război în Gaza, ziua 240. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de încetare a focului dacă Hamas o va face

Press Alert acum o ora
< figure id="attachment_514669" style="width: 640px" class="wp-caption alignnone"> Foto: arhivă Statele Unite se așteaptă ca Israelul să accepte propunerea de încetare a focului, dacă Hamas o va face, a declarat un înalt oficial al Casei Albe, citat

Horoscop pentru săptămâna 03 - 09 iunie 2024! Se conturează multe dialoguri și călătorii pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Apar cheltuieli neașteptate în prima parte a săptămânii. Dificil de înțeles imboldurile care te fac să cumperi rapid diverse. Pe de altă parte, este posibil să primești bani, salariul, bonusuri materiale dinspre locul de muncă sau cadouri din

EMF Euro 2024: România a învins Polonia, scor 5-2, şi este calificată în faza următoare

News.ro acum 10 ore
Echipa naţională de minifotbal a României a învins duminică, la Sarajevo, scor 5-2, naţionala Poloniei, în cadrul grupei D a Campionatului European de minifotbal 2024. Karol Bienas a deschis scorul pentru Polonia, în minutul 8. România a egalat în m

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/32°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/23°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°