Germania a cerut Rusiei să-şi retragă trupele din Transnistria, promiţând Moscovei că va primi în schimb sprijin pentru iniţiativa preşedintelui rus Dmitri Medvedev privind un nou pact de securitate europeană, scrie cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.
Potrivit ziarului citat de Agerpres, pentru început Berlinul doreşte ca Rusia să-şi retragă trupele din regiunea din stânga Nistrului şi numai după aceea va fi gata să discute cu Moscova noua arhitectură de securitate pe continentul european, în cadrul noului Comitet Rusia-UE pe probleme de politică externă şi securitate la nivel ministerial. Înfiinţarea acestui for a fost decisă de Medvedev şi cancelarul german Angela Merkel în cadrul întâlnirii lor din 5 iunie.
Directorul Programului Rusia-Eurasia din cadrul Consiliului german pe probleme de politică externă, Alexander Rahr, consideră că acordul Medvedev-Merkel poate însemna un răspuns al Uniunii Europene la iniţiativa preşedintelui rus de a încheia un nou pact de securitate europeană. 'Nemţii au răspuns practic Moscovei pentru Europa. Ei au zis - Haideţi să soluţionăm problema cu retragerea trupelor ruse din Transnistria, din cauza căreia nu funcţionează Tratatul privind limitarea forţelor convenţionale în Europa (CFE) şi nu există încredere în regiunea Mării Negre, iar apoi ne vom înţelege asupra arhitecturii comune de securitate', a declarat expertul. Însă, în opinia lui, este puţin probabil ca Moscova să facă o asemenea concesie şi ca 'ideea aceasta cu comitetul să meargă'. Nezavisimaia Gazeta aminteşte că în acordul semnat la 5 iunie este menţionat concret doar conflictul transnistrean.
Un alt expert, Alina Inayeh, directoare a German Marshall Fund din Bucureşti, spune că, pentru europeni şi în special pentru germani, iniţiativa privind crearea unui astfel de organism este oportună din două motive. 'Primul ar fi un obiectiv-cheie şi anume regl