Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ovidiu Hoban, cel mai bun jucător al Petrolului din meciul cu Steaua, a fost la un pas să se lase de fotbal: «Am avut infecţie în sânge»

Publicat in Libertatea, marți 23 aprilie 2013 ·

Steaua şi Petrolul au remizat, 2-2, la capătul unui meci în care oaspeţii au revenit de fiecare dată, după ce bucureştenii au condus de două ori pe tabelă, prin tot atâtea penalty- uri transformate. Autorul primului gol al găzarilor şi, totodată, cel mai bun om de pe teren, Ovidiu Hoban (30 de ani), consideră că echipa lui a scăpat printre degete victoria. Steaua şi Petrolul au remizat, 2-2, la capătul unui meci în care oaspeţii au revenit de fiecare dată, după ce bucureştenii au condus de două ori pe tabelă, prin tot atâtea penalty- uri transformate. Autorul primului gol al găzarilor şi, totodată, cel mai bun om de pe teren, Ovidiu Hoban (30 de ani), consideră că echipa lui a scăpat printre degete victoria.

Ovidiu Hoban: Putem spune şi aşa, deşi ne era la îndemână victoria. Am avut mai multe ocazii decât adversara, care ne-a dat gol doar din lovituri de la 11 metri. Dacă la penalty-uri nu mă pronunţ, în schimb faultul lui Bourceanu asupra mea, din prima repriză, era de roşu, nu de galben, cum a dat arbitrul. N-a fost atac la minge, a fost neputinţa lui.

Ne concentrăm, în principal, pe Cupă. Dacă ar fi s-o luăm, ar reprezenta primul trofeu pentru mine, ca, de altfel, şi pentru alţi coechipieri. Din acest motiv, deşi mulţine dau calificaţi în finală, după 3-0 la Galaţi, vom trata meciul retur din semifinale cu maximă atenţie. În ceea ce priveşte campionatul, avem şanse bune la locul 2. Suntem încrezători, mai ales că avem un program bun.

Familiei mele. Mai precis soţiei, Alina, băieţelului nostru de 4 ani şi jumătate, Bogdan, şi viitorului membru al familiei, care se va naşte peste şase luni. D-aia am şi băgat mingea sub tricou, după ce am egalat la 1. Să ştiţi că acest gol a fost muncit mult la antrenamente, nu a venit întâmplător. La fel şi reuşita lui Geraldo, din semifinala de Cupă, cu Oţelul.

Mijlocaş în faţa apărării. Bine, dacă e nevoie, int

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 6 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°