Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati
Se termină: cam toate operele sînt plimbări în cerc. Povestea e ieşirea din cercul strîmt. "Tot trăind ceasuri atît de tragice la o vîrstă la care alţi copii încă se joacă, inima mea nu mai rezista. Mai ales nu mai puteam s-aud vorbindu-se de împuşcături, de execuţii, de torturi. Îndată mă apucau nişte dureri de cap îngrozitoare. Şi aşa, în dimineaţa plecării noastre din Radovanu, cum mă feream de ţăranii care tot repetau aceleaşi grozăvii, prinsei totuşi ultimele cuvinte ale unei poveşti istorisite de un om, şi care-mi îngheţă sîngele-n vine:
"...Şi bietul Marin nu era deloc de vină. Fusese pescar la Lăteni şi muncea pe ici, pe colo, tot cîntînd din fluier. L-au arestat pen’ că tot cînta peste tot năzbîtia aia-n care-i vorba de-o mămăligă cît nuca, pe care-o fereai cu măciuca să n-o ia copchiii-n gheară. Va să zică era un instigator. Şi l-au împuşcat." Povestea: mizeria ce poate naşte? Speranţă mai mare, realitate ostilă şi de neînfrînt. O mamă face rost de bani şi-şi trimite copilul şi soţul la făcut bani cu un car de peşte. Ţeapă, ţeapă, ţeapă. Se pierde tot, se cîştigă plecarea şi depărtarea. Mama moare, muncile sînt sterpe. Neîntoarcerea e gata. Şmecheriile textului: ciulinul e prezent sub toate formele simbolice. Umblăm din ţeapă în ţeapă, cum ar zice oamenii noştri de afaceri de azi. Ciulinul, osul de peşte, viaţa mizeră şi acră, fuga dintr-o depărtare mizeră în alta, dar în cerc, pe spaţiul îngust al unui vîrf de ciuline. Revolta.
Durata lecturii şi tipul de creier: roman tipic pentru criza ce ne aşteaptă. Este roman bun pentru analiştii crizei. Ce-i de făcut cînd n-ai de niciunele sub saltea sau în buzunare.
Mişto: "Cu primul fulg de zăpadă venit să se lipească pe fereastră, veni şi liniştea Tudoriţei. Băgarăm de seamă şi unul şi celălalt într-o după masă cînd ea broda lîngă fereastră şi eu
