Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţa, tot mai criticată din cauza evacuării romilor

Publicat in Jurnalul, luni 16 august 2010 ·

Politicienii români cer discuţii oficiale cu francezii.

Franţa este criticată tot mai mult la ni­vel internaţional din cauza măsurilor de evacuare a taberelor ilegale de romi proveniţi în principal din România şi Bulgaria, comentează Deutsche Welle în pagina electroni­că. Aceste măsuri, susţinute de pre­şe­dintele Franţei, Nicolas Sarkozy, au atras critici ferme din partea Na­ţiu­ni­lor Unite şi a Consiliului Europei, dar şi din partea Ligii franceze a Drep­turilor Omului, al cărei vice­pre­şe­din­te, Malik Salemkour, a apreciat că în ţară există o problemă de "ra­sism instituţionalizat", scrie DW.

Comitetul ONU pentru Elimi­narea Discriminării Rasiale investighează, de asemenea, modul în care sunt tratate comunităţile rome. Un mem­bru al comitetului a apreciat că mă­surile luate în Franţa amintesc de Gu­vernul de la Vichy, care a cola­borat cu ocupanţii nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial. Pe de altă parte, ambasadorul francez la ONU, Jacques Pellet, a respins acuzaţiile potrivit cărora Guvernul de la Paris ar adopta o abordare rasistă faţă de romi. Potrivit acestuia, "situaţia financiară extrem de precară" a minorităţii rome ca şi origi­nile sale din afara Franţei "îngreu­nează integrarea" acesteia.

După aproape două săptămâni de când a izbucnit scandalul expul­ză­rii romilor din Franţa, politicienii români solicită discutarea subiectului cu autorităţile franceze, dar şi cu oficialii Comisiei Europene. Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a criticat "psihoza rasistă" din Franţa şi a cerut ca "familia europeană" să adopte o poziţie clară şi tranşantă cu privire la această situaţie. "Cerem autorităţilor române să declanşeze discuţii serioase cu auto­rităţile fran­ce­ze, dar şi cu Co­mi­sia Europeană pe tema expulzării romilor din Fran­ţa. Tre­buie stabilit, împreună cu par­te­nerii noştri fran­cezi, c

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 25 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 33 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 37 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 21 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°