In ultimii ani, am trait cu convingerea ca liderii ies in evidenta in vremuri de restriste, de criza, atunci cand deciziile zilnice sunt cele dificile, cand exceptionalul devine firesc si principiile umanitare si cele economice sunt iremediabil antagonice.
Precum seismologul care coboara in crevasele Pamantului, am sansa de a petrece doua luni in Statele Unite, ca bursier al Eisenhower Fellowships 2009. Observatiile mele asupra societatii americane trebuie privite cu ingaduinta - reprezinta un punct de vedere personal si adesea foarte regional. Criza nu se traieste la fel la New York, la Philadelphia ori la Seattle. Un profesor american de la Wharton University imi atragea atentia asupra faptului ca noi, europenii, cadem prea adesea in capcana generalizarii, vorbind despre „cum sunt americanii". „Americanii din Texas sunt diferiti de cei din California, aproape in aceeasi masura in care germanii sunt diferiti de austrieci."
Destinatiile „de criza"
Am venit in America cu convingerea si curiozitatea imersiunii in vartejul crizei. Ma asteptam sa fiu literalmente „inghitit" de discutii, stiri si confesiuni despre starea economiei - nationale, regionale, personale... Nu mica mi-a fost mirarea sa constat ca in Pennsylvania criza, in sine, nu mai este un subiect interesant. Pe strada, in sedinte ori la cursuri, subiectul la moda este altul: castigarea campionatului de baseball, editia 2008, de catre „Phillies", echipa locala. Din nou campioni, dupa 28 de ani!..
Initial, am crezut ca e vorba de o terapie de grup, un ciudat ritual de ignorare a tristei realitati economice. „Cum, nu va ingrijoreaza criza?" intrebam pe orice manager, convins ca mi se ascunde ceva. Nu, criza nu mai ingrijoreaza pe nimeni, a devenit un dat, un element de care se tine cont in orice, asa cum se tine cont de ploaie. Desigur, parada de Craciun a durat doar 7 ore,
