Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oferta clară din Germania pentru Torje a adus disensiuni între acţionari » Bătaie pe bani

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 28 ianuarie 2011 ·

Hamburg a oferit 5 milioane pentru micuţul mijlocaş. Badea se opune transferului în acest moment, în timp ce Turcu face presiuni la Borcea ca acesta să fie vîndut

Un nou subiect de dispută în Ştefan cel Mare între acţionari. Hamburg, locul 6 în Bundesliga, a intensificat negocierile pentru Gabriel Torje, dorind să le ia faţa celor de la Wolfsburg, care încercau acontarea mijlocaşului de 21 de ani.

Reprezentanţii lui HSV au transmis că sînt gata să plătească 5 milioane de euro pe loc pentru transferul imediat al lui Torje! Nicolae Badea s-a opus momentan pentru a nu slăbi şi mai tare echipa după cele zece plecări din Ştefan cel Mare din această iarnă.

Varianta agreată de preşedintele dinamovist este ca Gabi să rămînă la club pînă în vară, iar Hamburg să achite acum o parte din bani, iar restul pînă la 5 milioane în vară!

Interesul nemţilor a ajuns şi la urechile lui Vasile Turcu, care are de recuperat aproximativ 2,5 milioane de euro, bani investiţi în perioada în care a fost acţionar. Acesta l-a contactat de urgenţă pe Cristi Borcea pentru a-l presa să accepte oferta nemţilor, numai că Badea a rămas de neclintit. "M-am înţeles cu Hamburg pentru Torje, mai rămîne doar ca şi cluburile să se pună de acord. Aici, la Dusseldorf, a fost şi Nicolae Badea, care a refuzat să participe la discuţii. Băiatul pleacă sută la sută acum sau la vară", a declarat impresarul lui Torje, Cristea Opria.

"Poziţia clubului nostru este clară: nu se pune problema vreunui transfer al lui Gabi Torje în această perioadă"

Nicolae Badea, preşedinte Dinamo

"Dacă nu se va face transferul acum sau la vară, Dinamo îl va pierde gratis peste un an şi jumătate, cînd îi expiră contractul"

Cristea Opria, agent FIFA

Strătilă în schimb

Dinamo şi-a făcut deja planurile pentru o eve

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 4 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 6 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 6 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 5 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 11 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Şapte morţi în urma căderii unui autobuz în râul Moika, la Sankt Petersburg

News.ro acum 6 ore
Şapte persoane au murit vineri, după ce un autobuz cu aproximativ 20 de pasageri la bord a căzut în râul Moika, în centrul oraşului Sankt Petersburg, al doilea cel mai important oraş din Rusia, potrivit unui nou bilanţ prezentat de către autorităţi,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 8 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°