"Raportăm Partidului: La sfîrşitul anului nu avem nici un pionier repetent. Ca rezultat al muncii, am primit 117 distincţii pioniereşti. Pentru înfrumuseţarea oraşului, am efectuat 7.500 de ore de muncă patriotică." Această succintă dare de seamă către Partid (un Partid căruia i se fâlfâia steagul roşu de realizările cetăţeneşti ale pionierilor) este scrisă cu pixul (foto 1), cu litere de-o şchioapă şi caligrafie infantilă, pe panoul de întâmpinare al expoziţiei "'70/'80. Tinereţea noastră", organizată la parterul Muzeului Naţional de Istorie a României*.
Excursia - plină de interes documentar - prin anii 70-80 ai României ceauşiste a fost organizată de către Ministerul Culturii, MNIR şi Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Cu excepţia momentelor AMPLUS, târg de carte cu 16 ediţii şi derulat în acelaşi spaţiu expoziţional, nu am mai văzut atâţia vizitatori în muzeul de peste de drum de CEC-ul cel mare. Cei mai mulţi erau tineri (în vizită cu şcoala? - chiar ar fi ironic), curioşi, zăbovind atent asupra exponatelor, comentând harnic şi uneori furtunos fiecare document în parte, încercând să facă poze, dar fiind categoric împiedicaţi de funcţionarele muzeului (din raţiuni care îmi scapă).
De ce se cheamă acestă expoziţie "Tinereţea noastră" n-aş fi în stare să spun. Poate pentru că are o nuanţă autobiografică, din punctul de vedere al organizatorilor? Poate pentru că se vrea o formă simpatică de complicitate cu vizitatorii? Poate pentru că a mizat pe prezenţa unui public recrutat din categoria de vârstă "30 de ani şi mai bine"? Dacă e să mă iau după ce mi-au văzut ochii, această ultimă explicaţie face, fără doar şi poate, titlul neacoperitor.
Există, practic, în expoziţie două secţiuni. Una evocatoare, care face uz de obiecte, fotografii, scenografii în spirit realist, care încearcă să configureze aerul epocii. Costume de pioni
