Cea mai importantă sărbătoare a creştinităţii este evocată, urmărind consemnările evangheliştilor, dar şi obiceiuri din diverse ţări, de Elena Solunca.

Cu mintea îngenuncheată în inimă, ne pregătim să primim aceste cuvinte ce sfarmă întunericul şi dăruiesc umanităţii viitor: „Hristos a înviat!“, ca să răspundem spre mărturisire: „Adevărat a înviat!“. Biruitorul morţii, care a venit „Lumină a lumii să fie“, izgonind întunericul răului, ne cheamă să fim părtaşi bucuriei sfinte a Învierii. S-au întrebat câte unii de ce Hristos a primit să moară pe cruce, când, Fiu al lui Dumnezeu fiind, putea birui moartea simplu, pur şi simplu să treacă dincolo de hotarul vieţii. Un răspuns l-am găsit în lucrarea „Ce este omul? Antropologia actuală în lumina teologiei“ de Wolfhart Pannenberg. Cu referire la moartea şi Învierea lui Hristos, gânditorul german scrie: „Vârsta adevăratei umanităţi nu se iveşte în prelungirea fără ruptură a lumii actuale, ci numai printr-o ruptură ea se iveşte dincolo de criza judecăţii divine asupra viilor şi morţilor. Până atunci în această lume domnesc puterile păcatului şi răului. Doar credinţa creştină a înţeles că împărtăşire din mântuire nu există decât prin moarte în comuniune cu moartea pe cruce a lui Iisus Hristos. Numai astfel devine ceva foarte serios înţelegerea faptului că împărăţia lui Dumnezeu pe pământ poate fi o realitate deplină în viaţa viitoare, după învierea din morţi, deşi te poţi îndrepta spre ea încă de acum. Aducerea cu forţa a împărăţiei lui Dumnezeu este, în efectul ei, inumană. Iisus a devenit o făgăduinţă pentru toţi oamenii şi, de aceea, şi conţinutul unui noi tradiţii“. Ca să pătrundem mai bine în taina Învierii, Sf. Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu descrie iconomia mântuirii pe două registre contradictorii – cel uman şi cel divin – pe care Hristos le-a unit cu Iubire prin voirea bună a Domnului, la care „nimic