Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia moastelor pentru incepatori

Publicat in HotNews, marți 27 octombrie 2009 ·

Domnul Bogdan Glavan, profesor de economie, face o analiza economica a fenomenului moastelor din Romania. "Am vazut astazi cu ochii mei aglomeratia de pe Dealul Mitropoliei. Cu ochi de economist, vreau sa zic, si ma grabesc sa va transmit impresii. Avem de-a face clar cu o problema economica. Ori de cate ori cantitatea ceruta depaseste cantitatea oferita, apare imbulzeala", scrie Dan Selaru pe blogul sau.

Nici nu este de mirare, acolo unde pretul este zero, asa cum este in cazul moastelor. Conform manualului de economie, pe termen scurt, exista doua solutii:

1. Solutia “de piata”, presupune cresterea pretului, astfel incat accesul la bunul respectiv sa fie restrictionat strict la cei care doresc sa plateasca pentru a-l avea. In cazul nostru, ar trebui pus un pret pe vizitarea moastelor.

2. Solutia „administrativa”, presupune rationalizarea consumului, dupa principiul „sa se dea cate una ca sa ajunga la fiecare”. Concret, in ceea ce priveste moastele, rationalizarea poate lua una din urmatoarele forme:

• limitarea timpului de vizitare (maxim doua inchinaciuni per capita)

• limitarea celor care le pot vizita (interzis minorilor si celor peste 99 de ani; un singur membru de familie; interzis celor fara studii teologice; acces nelimitat din doi in doi ani – in anii cu sot, femeile, in anii fara sot, barbatii s.a.m.d.)

• descurajarea cererii prin stabilirea diferentiata a impozitului pe venit in functie de frecventa cu care indivizii viziteaza moastele etc.

Citeste continuarea si comenteaza peblogul lui Dan Selaru. Domnul Bogdan Glavan, profesor de economie, face o analiza economica a fenomenului moastelor din Romania. "Am vazut astazi cu ochii mei aglomeratia de pe Dealul Mitropoliei. Cu ochi de economist, vreau sa zic, si ma grabesc sa va transmit impresii. Avem de-a face clar cu o problema economica. Ori

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri, până joi dimineaţă, în mai multe bazine hidrografice din ţară

News.ro acum 45 minute
Hirdologii au instituit cod galben de viituri pentru râuri din mai multe bazine hidrografice, până joi dimineaţă la ora 08.00. ”Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 24 de ore, specialiştii

Transalpina rămâne închisă. Bucăți de stâncă s-au prăbușit pe carosabil VIDEO

Ziare.com acum o ora
Transalpina rămâne închisă şi în perioada următoare după ce, miercuri, 8 mai, bucăţi de stâncă s-au prăbuşit pe carosabil, reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova apreciind că există riscul punerii în pericol a partici

PROSPORT.RO, cel mai citit site de sport din România în ziua de 7 mai 2024

Gandul acum 30 minute
Site-ul de știri sportive www.prosport.ro, aparținând grupului de presă GÂNDUL MEDIA NETWORK, s-a situat din nou pe primul loc în ceea ce privește numărul de cititori în domeniul SPORT în data de 7 MAI 2024. Conform datelor furnizate de SATI (Studiu

Poliţia de Frontieră: Lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a podului Giurgiu – Ruse / Traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură bandă

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Inspectoratului Poliţiei de Frontieră Giurgiu au anunţat, miercuri, că vor fi realizate lucrări de asfaltare pe partea bulgărească a ”Podului Prieteniei” din PTF Giurgiu – Ruse, iar traficul se va desfăşura alternativ, pe o singură ba

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: H. D. Hartmann

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

România, în top 100 cele mai atrăgătoare țări pentru munca în străinătate

Wall-Street.ro acum o ora
România se află pe locul al 89-lea în topul celor mai atrăgătoare destinații de relocare profesională, crescând în clasament față de 2020, când se afla pe locul 92, dar sub ratingul din 2018, când atinsese poziția 78. Bucureștiul în schimb, obține u

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 3 ore
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum 45 minute
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

Nicolae Ciucă, mesaj de ZIUA VICTORIEI: Aduc OMAGIUL meu militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Gandul acum 42 minute
Preşedintele Senatului, fost militar al armatei române, Nicoale Ciucă, transmite miercuri, de Ziua Victoriei în Europa de la finele celui de-al Doilea Război Mondial că aduce omagiul său militarilor români care au luptat în al Doilea Război Mondial

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°