In toamna lui 1968, din banii pe prima mea carte mi-am cumparat o masina de scris portabila "Consul".
Ca si socru-meu, care nu putea sa-si faca meseria de mecanic auto daca n-avea ciocanul in mana, nici eu nu pot sa gandesc, nu pot sa scriu carti de arta, romane si povestiri daca n-am batranul meu "Consul" pe genunchi. Dupa ce mi-am cumparat, in luna iunie, un laptop ca lumea, in ziua urmatoare m-am dus la talcioc, unde am gasit la un pret de toata mila, o masina de scris cehoslovaca identica. Un al doilea "Consul" portabil. Exact ca socru-meu, care, dupa ce-si lua ciocanul, se asigura ca mai are unul in cutia cu scule.
De aproape patruzeci de ani n-am mai scris nimic de mana. Masina de scris e parte din mine. Cand se strica, parca mi-ar confisca un dusman nestiut talentul, nu mai sunt bun de nimic. Un meserias atasat de o viata de uneltele si de masinariile lui intelege mai bine asta, decat un scriitor. Se spune ca nu e bine sa dai jos de pe soclu un zeu daca nu poti sa pui in loc altul mai bun. In principiu, computerul e zeul mai bun, dar patruzeci de ani de lucru la o masina de scris inseamna totusi o viata de om. Nici un computer nu va fi niciodata suficient de viu si de bun, ca sa poata fi schimbat pe o viata de om. Unele lucruri nu se compenseaza in vecii vecilor. Nici cea de a doua masina de scris "Consul" n-o poate inlocui pe prima, dar macar imi da sentimentul ca am continuitate in felul meu de a gandi. Ca nici un computer nu va reusi sa-mi modifice felul de a gandi. Daca nu esti in chip profund indaratnic, n-ai cum sa fii in chip autentic creator. Iti naucesti publicul scriind in fiecare zi altfel. Masina mea de scris ma obliga sa raman conservator in mai multe deprinderi vitale. Milioanele de oameni care au fost despartiti brutal, dupa 1990, de fabricile lor, de masinile lor, de muncile lor inteleg mai bine ca scriitorul ce rol au deprinderile
