Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economist Intelligence Unit: Romania, una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune la turbulentele externe

Publicat in HotNews, marți 18 martie 2008 ·

Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune la tulburentele financiare externe, avand in vedere deficitul de cont ridicat, cresterea acestuia fiind alimentata de avansul economic si al consumului intern, potrivit unui raport al Economist Intelligence Unit (EIU) citat deMediafax. Economistii institutiei atrag atentia ca finantarea deficitului de cont curent s-a realizat in principal prin investitii straine directe, insa aceste venituri se vor diminua, pe masura ce procesul de privatizare se va finaliza.

"Europa Centrala si de Est a beneficiat de cresterea inca puternica din zona euro, desi in cazul unor state, precum Romania si Bulgaria, cerintele de finantare externa sunt ridicate, astfel ca aceste tari sunt vulnerabile la schimbarea sentimentului investitorilor", se spune in raport.

Riscurile legate de nivelul inalt al deficitului de cont curent al Romaniei, care a atins anul trecut 14,2% din PIB, si de finantarea acestuia au fost subliniate de mai multi economisti nationali si internationali. Pentru acest an, estimarile indica atingerea pragului de 15% din PIB.

In ceea ce priveste tarile care au aderat la UE in 2004 si 2007, exceptand Malta, EIU anticipeaza incetinirea cresterii economice la 4,9% in acest an si la 4,7% in 2009, comparativ cu 6% anul trecut.

In acelasi timp, economistii prognozeaza o inflatie de 5% in acest an, in statele mentionate, fata de 4% anul trecut.

Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza pentru acest an o crestere a Produsului Intern Brut de 6,5%, iar cresterea preturilor de consum este prognozata la 5,4%. Romania este una dintre cele mai vulnerabile tari din regiune la tulburentele financiare externe, avand in vedere deficitul de cont ridicat, cresterea acestuia fiind alimentata de avansul economic si al consumului intern, potrivit unui raport al Economist Inte

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum 41 minute
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum o ora
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 21 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 9 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 10 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

13°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

12°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°