La 1800, ţăranii nu erau prea inventivi în pregătirea hranei. De altfel, respectarea cu sfinţenie a posturilor le lăsa prea puţine zile în care s-ar fi putut întrece în pregătirea unor bucate alese. Mai în toate zilele de peste an, mămăliga reprezenta principalul aliment. Ea se mănîncă caldă, dar şi rece, cînd aţa o împarte în porţii mici şi o aşază pe masă. Devine o delicatesă cînd mălaiul este fiert în lapte sau cînd bucăţi mici de mămăligă sînt prăjite în tigaie cu unt, chiar poartă numele de "mămăligă boierească" - ne asigură Domenico Sestine, călător prin Ţara Românească pe la 1780. În zilele de post, mămăliga caldă sau rece este însoţită, de cele mai multe ori, de ceapă şi usturoi; hrană ce îi potoleşte foamea ţăranului în zilele de muncă la cîmp. De altfel, vara, cînd pleacă la cîmp la seceră, ţăranul prepară usturoiul cu oţet, astfel încît să-l ajute să suporte căldura şi să-i tonifice stomacul. Prazul îi place la fel de mult şi "îl mănîncă crud ca mezelic" sau gătit cu untdelemn. Prin grădini mai cultivă ceva fasole, bob sau varză, legume pe care le mănîncă mai mult fierte, îngroşînd zeama cu ceva făină, rareori adaugă ceva untdelemn, condimentînd mîncarea astfel preparată cu cimbru, praf de ardei iute, hrean, pătrunjel sau mărar. Leuşteanul este rezervat în mare parte borşului pe care îl aromatizează distingîndu-l prin gustul său de celelalte supe. Sălbatice sau cultivate prin grădini, şi alte "buruieni" îşi găsesc întrebuinţarea în bucătăria unei gospodine: spanacul, păpădia, loboda, sparanghelul, anghinarea, cicoarea, lăptucile, anasonul, măcrişul. De cum dă primăvara, la mare căutare sînt urzicile, constituind hrana de bază a ţăranului în zilele din postul mare al Paştilor. Medicul Constantin Caracaş ne oferă o reţetă de preparare a lor: "se adună vîrfurile acestei plante, se fierb şi se face un fel de zeamă, la care se adaugă puţin orez sau făină, ca să