Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Duel interesant la Moreni

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 10 noiembrie 2007 ·

La prima vedere, etapa a 14-a a primei serii estice a ligii secunde la fotbal pare o etapă liniştită, fără puncte de suspensie. Echipele din partea superioară a clasamentului se confruntă cu cele din zona calamitată sau aproape de ea. Pare numai când te uiţi cine cu cine joacă şi locurile pe care se află. Că nu este aşa o demonstrează nenumăratele surprize produse până acum, precum şi faptul că echipele de jos vor să salte capul. Sunt şi partide între formaţii apropiate ca valoare. Sportul, care a pierdut acasă la scor (0-4) cu Concordia şi 0-2 cu Delta ar avea o misiune uşoară cu câmpinenii, dar aceştia se află sub linie şi vor căuta să uite acel 0-4 din etapa anterioară cu Petrolul. Otopenii, aflaţi pe locul promovării, îi aşteaptă pe băcăuani, care apar cu noul antrenor Costel Orac, după demisia lui Cristi Popovici. O înfrângere a moldovenilor i-ar duce în zona retrogradării. Concoria, pripăşită în top încă de la începutul sezonului, echipă venită din „C”, are ca musafiri o formaţie venită de sus din „A”. Avantaj - nu fosta prim divizionară, ci cea a gazdelor, care se află pe val. Petroliştii vin după ce în etapa anterioară a clasamentului au surclasat pe vecinii din Câmpina (4-0), dar adversarul de astăzi, FC Botoşani, chiar dacă a cedat acasă în faţa stegarilor, mai speră la promovare. Dar cine va omologa pentru primul eşalon „mlaştina” botoşăneană cu tribune şi vestiare ca vai de mama lor? În loc să „ciripească” verzi şi uscate pe spatele colegelor de serie, mai bine şi-ar reface infrastructura care arată ca după război. Modelu, cu nasul pe sus că a bătut Braşovul, se duce în „Groapă” pe „Florin Dumitrache”, unde Cornel Ţălnar şi ai lui nu-i vor ierta prea uşor. Delta primeşte vizita unei echipe mai de la vest, tot pe Dunăre, dar din Giurgiu, vecine de clasament. Tulcenii vin după două deplasări la Braşov, ambele încheiate defavorabil. Pentru aceasta, cu sigura

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 13 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 6 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 10 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°