Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele 40 de autobuze second hand aduse din Olanda ies la stradă luna aceasta

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 8 noiembrie 2013 ·

Autobuzele recent cumpărate de Primărie vor staţiona în garajul din Tudor Vladimirescu încă trei săptămâni. Cele 40 de maşini vor fi scoase la stradă abia la sfârşitul acestei luni, după ce Registrul Auto Român va finaliza înmatricularea lor. „În cursul acestei săptămâni trebuie să vină inspectorii de la RAR să facă inspecţia autorbuzelor, apoi se poate trece la înmatricularea lor. După înmatriculare, ele pot fi scoase în stradă. Deocamdată, aşteptăm finalizarea inspecţiei. Estimăm ca, până la sfârşitul lunii, să iasă pe trasee“, a spus Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP.

Cele 40 de autobuze au fost achiziţionate la începutul lunii octombrie de Primărie, la un preţ de 3,35 milioane de lei, fără TVA. Compania Unistil le-a adus din Olanda şi le-a depozitat în garajul din Tudor Vladimirescu. Autobuzele ar trebui să fie mai performante decât cele aduse la Iaşi, tot din Olanda, în cursul anului trecut. Autovehiculele Alliance City B96 sunt fabricate în perioada 2000-2001, sunt cu trei uşi, iar podeaua este mai joasă. Maşinile sunt prevăzute cu radiatoare pentru perioada de iarnă şi cu instalaţii de aer condiţionat în partea din faţă a autobuzelor. Cele 40 de mijloace de transport în comun vor circula pe toate traseele din oraş, urmând să înlocuiască autobuzele care intră în revizii şi reparaţii programate.

Autobuzele recent cumpărate de Primărie vor staţiona în garajul din Tudor Vladimirescu încă trei săptămâni. Cele 40 de maşini vor fi scoase la stradă abia la sfârşitul acestei luni, după ce Registrul Auto Român va finaliza înmatricularea lor. „În cursul acestei săptămâni trebuie să vină inspectorii de la RAR să facă inspecţia autorbuzelor, apoi se poate trece la înmatricularea lor. După înmatriculare, ele pot fi scoase în stradă. Deocamdată, aşteptăm finalizarea inspecţiei. Estimăm ca, până la sfârşitul lunii, să iasă pe trasee“, a spus Adrian Mih

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 32 minute
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 59 minute
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 5 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 2 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 17 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Jumătate de țară va fi lovită de ploi în acest weekend. Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea de Paște în România

Cancan acum o ora
Conform celor mai recente informații de la ANM, se prevede că jumătate din țară va fi afectată de ploi de Paște, în timp ce în restul regiunilor vremea se anunță frumoasă. Iată cum va fi vremea de Paște! Conform directorului ANM, Elena Mateescu, car

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 3 ore
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 9 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 2 ore
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°