Dumitru Sofonea a învăţat cojocăritul din copilărie, de la tatăl lui, cel mai celebru cojocar din ţară la vremea aceea
Dumitru Sofonea, din Drăguş, este primul meşter cojocar din judeţ care va primi titlul de „Tezaur uman viu”, duminică, de la ora 15.00. Titlul este acordat de Centrul Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale. Titlul de „Tezaur uman viu” a fost obţinut prin programul iniţiat de Ministerul Culturii Cultelor şi Patrimoniului Naţional şi este acordat păstrătorilor şi transmiţătorilor de valori cultural-identitare din toată ţara.
„Recomandarea şi întocmirea dosarului pentru candidatura la obţinerea titlului mai sus menţionat au fost întocmite de colectivul de cercetători al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Braşov. Este o mândrie pentru braşoveni faptul că Dumitru Sofonea este primul meşter de la noi din judeţ care primeşte acest titlu onorific”, a declarat Adrian Văluşescu, şeful Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Braşov.
Dumitru Sofonea a învăţat cojocăritul din copilărie, de la tatăl lui, cel mai celebru cojocar din ţară la vremea aceea. De altfel, tatăl lui a fost cel care I-a cusut un cojoc Regelui Mihai. Originalitatea şi frumuseţea lucrurilor ieşite din mâna sa I-au adus meşterului faimă nu doar în localitatea lui, ci şi în ţară şi chiar şi peste hotare. A cusut cojoace şi cheptare şi pentru Nicolae Ceauşescu, dar şi pentru ambasadori americani. Chiar şi Indira Gandhi s-a minunat de meşteşugul familiei Sofonea, pe când s-a aflat într-o vizită în România. Dumitru Sofonea a învăţat cojocăritul din copilărie, de la tatăl lui, cel mai celebru cojocar din ţară la vremea aceea
Dumitru Sofonea, din Drăguş, este primul meşter cojocar din judeţ care va primi titlul de „Tezaur uman viu”, duminică, de la ora 15.00. Titlul es