Foto: Dan Marinescu / Jurnalul Naţional Una dintre cele mai călduroase zile de primăvară m-a găsit aşteptându-l pe Vlad Ivanov în grădina de la Green Hours. Îl bănuiam a fi o persoană plăcută şi având în vedere că a acceptat să ne întâlnim imediat după Paşte şi cu o zi înainte să plece la Londra, la un festival de film, se poate spune că nu m-am înşelat.
Îi mărturisesc că m-am hotărât să-l invit la o vorbă după ce am văzut „Fir'mituri”, un spectacol de Lia Bugnar, la care am ajuns la aproape cinci ani de la premieră şi în care personajul interpretat de Vlad stoarce zâmbete cu lacrimi...
„Da, «Fir'mituri» e un spectacol la care ţin foarte mult şi pe care Lia l-a scris în doar trei zile. E şi una dintre puţinele ocazii în care mi s-a oferit şansa să interpretez un personaj extrem de sensibil şi cu un suflet frumos, asta ca urmare unei discuţii pe care am avut-o cu ea înainte să se apuce să scrie. Atunci ne-a întrebat pe fiecare cam ce vrem să jucăm. Trebuie să recunosc că mi se întâmplă uneori pe stradă să-mi dea lacrimile când mă gândesc la monologul din «Fir’mituri». Acel strigăt: «Vreau să fiu fericit!» în ciuda a tot... până la urmă e povestea unui om obişnuit, şi asta bănuiesc că îi face pe spectatori să se identifice cumva cu personajul. Îmi place să joc în Green Hours, unde întotdeauna ştiu că vom avea parte de un public elevat. Ceea ce se întâmplă aici în general este un lucru extraordinar, şi acest lucru i se datorează în totalitate lui Voicu Rădescu.”
Mă priveşte de sub cozorocul unei şepci negre. E foarte calm, relaxat şi sigur pe sine. Când vorbeşte despre ceva ce îi place, o lumină jucăuşă i se iveşte în ochi.
• Jurnalul Naţional: Au fost începuturile cu Dan Puric, apoi ai ajuns la Bucureşti, au urmat scene ale teatrelor mari, spaţii neconvenţionale sau underground, cânţi, dansezi, eşti Domnu’ Bebe din 432…