Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Partituri şi roluri

Publicat in Romania Literara, vineri 17 noiembrie 2006 ·

De la o vreme, Crin Antonescu s-a transformat în titirez. Nu e zi lăsată de Dumnezeu să nu convoace o conferinţă de presă, să nu apară la vreun post de televiziune, să nu comenteze la radio, în Parlament - oriunde se află vreun gură-cască dispus să-l asculte. Deşi vorbeşte coerent, deşi pare sigur de sine, deşi te asigură, din două în două cuvinte, că are dreptate, Crin Antonescu îţi trezeşte maximum un zâmbet condescendent. Veşnic încruntat, vehement ca un copil căruia Gigel i-a luat mingea, vindicativ şi cu o nedomolită poftă de harţă, personajul poate fi chiar simpatic. Fără să aibă cine ştie ce abilităţi, fără să-şi demonstreze capacitatea de-a face, practic, un lucru - cât o fi el de mic, el dă impresia unui atotştiutor.

Una peste alta, mi se pare că acest mărunt politician a cărui vervă îi depăşeşte cu mult capacităţile de acţiune e un element dizolvant, în orice compoziţie l-ai pune. Mi-l amintesc din perioada în care era membru PAC şi exersa acelaşi rol fără partitură. Ajuns, nu se ştie cum, pe o poziţie de oarecare vizibilitate în PNL, Crin Antonescu îşi imaginează că-şi poate permite orice. (Există o expresie franţuzească despre situaţiile în care indivizi de calibru mic se consderă buricul pământului. Nu-mi permit s-o citez aici, dar i-o ţin oricând la dispoziţie d-lui Antonescu pentru consultare şi confruntare.) Împarte note şi stabileşte raţii de penitenţe, distribuie indulgenţe şi pune cu genunchii pe coji de nucă, în fine, se crede ditamai dispecerul destinelor de pe scena politică a României.

Ei bine, dl Antonescu nu e chiar aşa de principial cum ar dori să se înfăţişeze din simplu drag de adevăr şi dreptate. Dl Antonescu se visează preşedinte al liberalilor! L-am văzut într-o emisiune de televiziune (unde altundeva?!) şi expresia de pe chipul său indica o determinare mai ceva ca a săritorului cu prăjina în faţa doborârii rec

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români, prinşi în mijlocul revoltelor din Noua Caledonie

Mediafax acum 31 minute
MAE transmite, în contextul protestelor masive din Noua Caledonie, că are în atenţie situaţia unui număr de trei cetăţeni români, care s-au adresat Ambasadei României la Canberra şi Consulatului General al României la Paris pentru a-şi semnala preze

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 24 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 14 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum 56 minute
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Aeronavele Eurofighter Typhoon, cu piloţi ai Forţelor Aeriene Regale Britanice, deasupra Constanţei

Mediafax acum 2 ore
Primăria Constanţa anunţă că avioane Eurofighter Typhoon, conduse de piloţi ai detaşamentului 140 Expeditionary Air Wing şi Escadronului IX (B) din cadrul Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, vor survola zona aeriană din proximitatea Falezei

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°