Titlul mai exact, însă prea lung, al divagaţiilor ce urmează şi vor continua cât timp vor fi răbdate, ar fi fost Pornind în toate direcţiile de la Valéry. "...nu există loc între noi pentru LUCRURILE VAGI; pentru întrebările care sunt răspunsuri, pentru răspunsurile care sunt întrebări" (Oeuvres, I, p. 364). Nu există loc pentru literatură, altfel spus. Prima parte a frazei pare scrisă de Wittgenstein. Îţi vine să zici: un spirit sec şi precis, care poate da randament în orice alt domeniu decât poezia. Ar însemna să te grăbeşti. Câteva pagini mai încolo, Valéry începe să urce celălalt versant. Mai întâi, un popas între cele două vârfuri: 1. a exprima numai ce se poate formula şi 2. a formula ceea ce nu se poate exprima: "Cei care nu ştiu să spună, sau le e silă să spună lucruri vagi sînt adesea muţi şi totdeauna nefericiţi" (I, 373). Este consemnarea implicită a stării de sterilitate a celui aparţinător punctului 1. Urmează un subcapitol splendid intitulat Le beau est négatif, scris în cuvinte abstracte, albe, reci. ""Frumuseţe" înseamnă "inexprimabilitate" - (şi dorinţă de a resimţi din nou acest efect)" (I, 374). Frumos e, deci, ceva ce nu te lasă să-l exprimi, dar îţi dă impulsul să rămâi în ambianţa sursei acestei incapacităţi. Nu poţi să defineşti frumosul, poţi numai să descrii "condiţiile producerii stării de a nu putea exprima" (ib.). E aici nucleul direcţiei (obsesiei?) pe care a reprezentat-o Valéry, nu a artistului de a gândi despre artist (ceea ce a făcut Thomas Mann), ci a artei de a gândi despre artă. Cu precizarea, semnalată de titlul subcapitolului: în termeni negativi. În termenii lui Mallarmé. Încercând să-i surprind gândul, aş spune: poezia este existenţa a ceea ce nu poate exista. Sau: expresia a ceea ce nu poate fi exprimat. Spus, admirabil, chiar de Valéry: "Literatura încearcă prin "cuvinte" să creeze "starea lipsei de cuvinte"" (ib.). Şi: