Ilie Stan a decis ieri, cu câteva ore înainte de plecarea echipei la Tg. Mureş, ca atacantul Mihai Costea să nu mai facă parte din lot pentru acest joc, din motive disciplinare.
Antrenorul a făcut uz de o clauză a noului Regulament de Ordine Interioară, care interzice jucătorilor stelişti să părăsească oraşul cu 48 de ore înainte de un meci oficial. Mai mult, fratele lui Florin Costea va fi amendat cu 30.000 de euro. În locul atacantului născut în Râmnicu Vâlcea, Ilie Stan l-a luat la Tg. Mureş pe Gabriel Machado, jucător pe care Gigi Becali declarase că nu-l mai vrea pe teren.
Dat de gol la un show tv
Dar cum s-a ajuns la excluderea lui Mihai Costea? Fotbalistul a fost dat de gol luni noaptea la emisiunea "Un show păcătos" de managerul unui club, care susţinea că vineri noaptea, deci cu două zile înainte de jocul cu Astra, "Nilă" s-a aflat la Sibiu, unde a însoţit-o pe iubita lui, Daniela Crudu, la inaugurarea respectivului local. "Domnişoara Crudu a stat mai puţin de o oră, deşi a fost plătită pentru trei ore. Spunea că o aşteaptă, disperat, în parcare Mihai Costea", a declarat Alina Muntean, managerul clubului sibian.
Şi Matei umblă cu Mădălina Pamfile
Atitudinea lui Mihai Costea a fost taxată verbal destul de dur de către patronul Gigi Becali. Acesta a mai dezvăluit că jucătorul a fost convins de Daniela Crudu să-şi vândă limuzina Mercedes şi acum a ajuns să vină la antrenament cu maşina iubitei. Finanţatorul roş-albaştrilor nu s-a oprit aici. L-a ameninţat pe Costea cel mic că-l va nenoroci, mai ales că i-a prezentat şi lui Gabi Matei o vedetă "Playboy". Astfel, fundaşul dreapta al Stelei este cuplat cu Mădălina Pamfile, cealaltă asistentă de la emisiunea "Un show păcătos", prezentată de dinamovistul Dan Capatos.
"Pe Mihai Costea am dat ca prostul un milion şi ceva, dar jucătorul nu are nici IQ. O să dăm teste