Creşterea economiei Chinei a încetinit în al treilea trimestru la 9,1% faţă de 9,5% în al doilea trimestru, într-un context internaţional mai puţin favorabil, a raportat azi guvernul care se confruntă cu o inflaţie ridicată, potrivit surselor de presă. Şi creşterea economiei mondiale s-a ridicat doar la 9,7% în primul trimestru faţă de 9,5% în al doilea, potrivit cifrelor de la Biroul Naţional de Statistică (BNS).
Pentru a lupta împotriva creşterii preţurilor (6,1% în luna septembrie de la un vârf de 6,5% în luna iulie) guvernul a impus restricţii încă de anul trecut pentru credite şi a crescut ratele dobânzilor.
La rândul lor, exportatorii chinezi au început să sufere de pe urma crizei datoriilor suverane din Europa, cea mai mare piaţă a lor, de pe urma situaţiei economice dificile din Statele Unite, salariile au crescut iar yuanul s-a apreciat cu 7% într-un an faţă de dolar.
F. A. Creşterea economiei Chinei a încetinit în al treilea trimestru la 9,1% faţă de 9,5% în al doilea trimestru, într-un context internaţional mai puţin favorabil, a raportat azi guvernul care se confruntă cu o inflaţie ridicată, potrivit surselor de presă. Şi creşterea economiei mondiale s-a ridicat doar la 9,7% în primul trimestru faţă de 9,5% în al doilea, potrivit cifrelor de la Biroul Naţional de Statistică (BNS).

F. A.