Caravana Universităţii Oradea porneşte la drum pentru a cuceri tineri din întreaga regiune. Reprezentanţii universităţii vor merge în mai multe judeţe, cu scopul de a-i convinge pe liceeni să aleagă Oradea, pentru studenţie.
Studenţii orădeni s-au hotărât să-i convingă pe liceeni de avantajele oferite de facultăţile Universităţii din Oradea (UO) luând la rând şcolile din oraş şi din împrejurimi. Caravana Universităţii Oradea, ajunsă la ediţia cu numărul trei, vizează creşterea numărului de studenţi în instituţia de învăţământ superior.
„În ultimii doi ani ne-am axat pe creşterea calităţii şi mai puţin pe aspectele cantitative”, a spus Cornel Antal, rectorul UO.
Caravana demarează pe 22 martie şi vizează liceele din Oradea, Bihor şi din judeţele din zona de Nord-Vest a ţării. Raul Derecichei, coordonator al caravanei şi preşedinte al Federaţiei Student Pro, crede că noua abordare, informală, va avea succes la liceeni, astfel încât aceştia să aleagă UO, pentru următorii trei ani de studiu.
Profesori buni şi cazare ieftină
În loc să susţină prezentări lungi şi plictisitoare, studenţii au hotărât să discute pe larg cu liceenii din clasele terminale, despre toate aspectele specializărilor de care aceştia sunt interesaţi. Adi Sereş, vicepreşedinte comunicare în cadrul asociaţiei studenţeşti AIESEC Oradea, este originar din Zalău. Student la Facultatea de Inginerie Electrică şi Tehnologia Informaţiei din cadrul Universităţii Oradea, Adi nu regretă că a ales oraşul de pe Criş, pentru studenţie.
„Nu-mi pare rău că am venit la Oradea, în loc de Cluj sau de Timişoara. Condiţiile la cămin sunt bune, colegii sunt de treabă, iar profesorii atenţi”, spune Adi Sereş. Acesta adaugă că UO le oferă tinerilor oportunităţi de a câştiga experienţă şi de a se înscrie în diverse asociaţii, ceea ce contribuie mult la îmbunătăţirea vieţii studenţeşti.