Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Birmanezii au votat printre dărâmături

Publicat in Adevarul, luni 12 mai 2008 ·

Oficialii din Myanmar nu au renunţat la sufragiul pentru noua Constituţie, deşi oamenii continuă să se lupte pentru supravieţuire după trecerea ciclonului Junta militară a ridicat Oficialii din Myanmar nu au renunţat la sufragiul pentru noua Constituţie, deşi oamenii continuă să se lupte pentru supravieţuire după trecerea ciclonului

Junta militară a ridicat restricţiile asupra ajutoarelor externe, însă birmanezii încă suferă de pe urma ciclonului Nargis. Bilanţul oficial: 28.ooo de victime

"Populaţia a participat masiv la referendumul privind o nouă Constituţie", au anunţat liderii regimului militar din Myanmar, a căror ţară a fost devastată recent de unul dintre cele mai puternice ciclonuri din istorie, soldat până în prezent cu 28.000 de morţi după cifrele oficiale şi cel puţin 60.000 după alte estimări. Majoritatea statelor lumii au criticat dur regimul de la Yangon pentru că nu a amânat votul pentru a da prioritate ajutorării sinistraţilor.

"Referendumul a fost încununat de succes, pe tot teritoriul ţării", se putea citi ieri, pe prima pagină a cotidianului guvernamental "New Light of Myanmar". Cu toate acestea, în 47 de circumscripţii din Yangon şi Irrawaddy votul a fost amânat pentru 24 mai. Media birmaneză nu a suflat însă nici un cuvânt despre acest lucru.

Secretul ce a înconjurat votul pentru validarea Constituţiei a fost total. Astfel, nu au fost oferite nici un fel de informaţii în legătură cu numărul total al persoanelor cu drept de vot sau procentul prezenţei la urne.

Liderii de la Yangon susţin că aprobarea Constituţiei va deschide calea organizării de "alegeri multipartite", însă abia în 2010. Junta vorbeşte chiar despre un transfer de putere către civili, însă opoziţia susţine că de fapt noua Constituţie reconfirmă supremaţia armatei. Junta militară se află la putere din 1962, fiind una dintre cele mai longevive de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 6 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 8 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 8 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 8 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 14 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 12 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 11 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 12 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Vremea

București
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

10°/19°
mar.

11°/18°
Iasi
acum

sâm.

9°/20°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/19°
dum.

8°/14°
lun.

5°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

sâm.

8°/22°
dum.

12°/19°
lun.

8°/21°
mar.

9°/21°