* Unicul gol al ros-albastrilor a fost marcat de Nicolae Dica, din penalty, in ultimul minut de joc Steaua a pierdut cu scorul de 2-1 partida amicala disputata impotriva lui Inter Milano. Tehnicianul ros-albastrilor, Walter Zenga, a inceput partida in obisnuitul sistem 4-4-2, cu Hamutovski in poarta, Ogararu, Ghionea, Baciu, P. Marin, fundasi, Dica, Lovin, Paraschiv, Bostina, mijlocasi si in atac cu Neaga si Ciocoiu. De partea cealalta, antrenorul Interului, Roberto Mancini, a folosit tot ce avea mai bun in lot, in afara celor opt jucatori convocati la diverse nationale, titularizand vedete precum Toldo, Mihailovici, Kily Gonzales, Edgar Davids, Adriano sau Cruz. Partida disputata pe stadionul Sinigaglio din Como a fost urmarita de aproximativ 1000 de spectatori, dintre care peste 100 erau romani veniti la munca in Italia. Stelistii au inceput agresiv meciul si au avut primul sut pe poarta in minutul 2, prin Dica. In minutul 25, Ciocoiu a fost aproape de gol, dar a trimis cu capul putin pe langa poarta lui Toldo. Treptat, Interul a pus stapanire pe joc si olandezul Van der Meyde l-a incercat serios pe Hamutovski cu un sut din apropiere. Italienii au deschis scorul cu doua minute inainte de pauza, cand vedeta Adriano a sutat in vinclu dupa o pasa ideala a argentinianului Kily Gonzales. Interul si-a marit avantajul in minutul 64, cand Cruz a transformat o lovitura de pedeapsa acordata dupa un fault in careu al lui Baciu asupra nigerianului Martins. Pe parcursul reprizei secunde, cei doi antrenori au convenit sa ruleze toti jucatorii de pe banca de rezerve. Steaua a avut ocazia sa marcheze golul de onoare in ultimul minut de joc, tot din penalty. Visconti l-a faultat in careu pe Cristea, iar Dica a transformat cu siguranta lovitura de pedeapsa. Referindu-se la meciul de saptamana viitoare, cu Valencia, antrenorul Walter Zenga a spus ca echipa "liliecilor" il urmareste c