Astăzi de la orele 17:30 va avea loc ultima rundă a ediţiei a 93-a a primei ligi la fotbal. Înaintea acestei runde a mai rămas de rezolvat ultima enigmă, ocupanta locului 6 care va duce în Europa League. Se cunoaşte campioana, Oţelul Galaţi, după primirea hotărâri de la TAS privind meciul dintre Pandurii şi Oţelul. Se cunosc cele patru retrogradate.
A mai rămas de rezolvat ocupanta locului 6 la care candidează Steaua care va evolua în Gruia Clujului cu campioana ediţiei precedente, CFR şi Gaz Metan (în cel mai bun sezon al carierei) care va evolua la Craiova cu deziluzia campionatului. În rest, meciuri de clasament, meciuri bifate până la vacanţă. Timişenii, care au tânjit mult timp la titlu, primesc vizita dinamoviştilor, formaţie cu gândul mai mult la finala Cupei de miercurea viitoare. Vasluienii, care mai speră încă la locul secund, se deplasează în Gorj aşteptând un pas greşit al timişenilor. La Chiajna, brăneştenii mai speră în continuare la realizarea baremului. Poate îi „ajută” liniştita formaţie bistriţeană. În Regie, două formaţii resemnate, care se gândesc de acuma la „matineu” dar şi cu speranţa de a mai scoate ceva pentru baremul federal. În Giuleşti, două formaţii de tradiţie, Rapid şi FC Braşov într-un meci considerat fără miză pentru că ambele şi-au realizat obiectivele.
Campioana va fi
încoronată duminică
la Ploieşti
Astra Ploieşti (9)
- Oţelul Galaţi (1)
13 4 4 5 14-15.
La Ploieşti 6 3 2 1 8-6
Prima confruntare a avut loc la Galaţi pe 21 august 1989 şi meciul s-a încheiat la egalitate,1-1. Ultimul a avut loc tot la Galaţi, în turul campionatului pe 27 noiembrie 2010, gazdele învingând cu 2-1. Oţelarii au învins o singură dată la Ploieşti, pe 9 mai 2010, scor 3-0. Pe cele două bănci tehnice se vor afla doi foşti jucători din generaţia de aur, chiar pe aceeaşi bandă, stânga, Tibor Selymes