Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liberalii l-au pierdut pe Sorin Bottez

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 1 august 2009 ·

Vicepreşedinte al PNL şi unul dintre cei care a iniţiat refacerea Partidului Naţional Liberal în decembrie 1989, Sorin Bottez, a murit ieri. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat astăzi că vestea morţii lui Sorin Bottez provoacă pentru liberali "tristeţea adâncă pe care o resimţi la pierderea cuiva foarte apropiat", relatează Mediafax. Născut la Timişoara, în 1930, Bottez fost deputat PNL în Parlamentul României, în perioada 1990-1992, ambasador al României între 1992 şi 1994, în Africa de Sud, ministru al Informaţiilor Publice, în guvernul CDR 1996-1998, iar în 2008 a fost ales preşedinte al Asociatiei pentru Educatie Cetateneasca (ASPEC).

A demisionat din PNL după congresul din 18 august 2000 al partidului şi a participat la constituirea PNL-Tradiţional. La doi ani de la acest eveniment este numit preşedinte al PNL-T, iar în 2003 formaţiunea este absorbiră de PNL. În 2003, Bottez îşi va depune demisia şi se va înscrie în Acţiunea Populară. PNL va fuziona şi cu această formaţiune politică, pe 18 aprilie 2008, iar politicianul şi-a mentinut titlul de fondator de onoare al PNL.

Conform unui comunicat de presă al ASPEC, liberalul a fost arestat, în 1949, pentru organizarea unei manifestatii anticomuniste şi antisovietice, motiv pentru care a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică. Din1969, până la Revoluţie, a fost profesor de limba şi literatura engleză şi asistent universitar al Facultăţii de Limbi Germanice din Bucureşti.

"Distins intelectual şi militant neobosit pentru democraţie şi libertate, Sorin Bottez s-a angajat, încă din 1945, în mişcarea liberală, ale cărei idealuri le-a slujit fără preget, cu o admirabilă consecvenţă, până în ultima clipă a vieţii", se mai precizează în comunicatul de presă.

La rândul său, Crin Antonescu a mai declarat, pentru Mediafax, că "pierderea lui Sorin Bottez îns

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 8 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 4 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°