Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100.000 de euro profit la un kilogram de cocaină vândut în cluburile de lux din Bucureşti

Publicat in Romania Libera, miercuri 28 martie 2012 · ·

„Medicamente pentru mama", „ouă" sau „minute". Toate aceste expresii înseamnă, de fapt acelaşi lucru: cocaină. Cel mai scump drog de pe piaţa românească reprezintă totodată una dintre distracţiile preferate ale multora dintre clienţii cluburilor de lux din Bucureşti.

500 kilograme de droguri au capturat poliţiştii români anul trecut. Din acestea, aproape jumătate sunt halucinogene de mare risc, cum ar fi cocaină, a căror valoare de piaţă ajunge la aproximativ 20 milioane de euro. Cifrele, deşi impresionante, reprezintă doar o parte din consumul real de stupefiante din România, căci acest obicei se răspândeşte tot mai mult în ţara noastră. Iar clienţii cluburilor de lux sunt principalii cumpărători de cocaină, cel mai scump drog de pe piaţa românească. Tocmai de aceea, câştigurile pentru traficanţi sunt colosale. La un kilogram din această substanţă distribuit în discotecile de fiţe se câştiga şi 100.000 de euro. Poveştile a doi traficanţi importanţi din cluburile de lux din Capitală, în prezent judecaţi, dezvăluie mecanismele prin care aceste droguri ajung în „lumea bună" a Bucureştiului.

Povestea lui „Bebe", traficant în Gaia, Fratelli şi Turabo

Ionel Gae, cunoscut în cluburile de fiţe din Bucureşti şi ca „Bebe", a fost reţinut în septembrie 2010 în timp ce primea din Spania un colet cu 600 de grame de cocaină, ascunsă în pereţii unei lăzi frigorifice. Iniţial, bărbatul a declarat că nu ştie ce este în pachet, dar anchetatorii au descoperit că acesta şi-l trimisese singur de la Valencia. Mai mult, amprentele sale au fost descoperite pe cele două pungi, dovadă a faptului că Ionel Gae a participat la împachetarea drogurilor.

Reţinerea şi apoi arestarea lui „Bebe" puneau capăt astfel unei acţiuni de jumătate de an care a avut ca scop descoperirea unuia dintre principalii distribuitori de cocaină din cluburile Gaia, Fratelli şi Turabo. @

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 55 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 16 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 49 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°