Şi mîine-i o zi. La noi este o vorbă. La greci, un sistem. Mîinele lor are finale europene la activ.

Continuăm să-i privim superficial pe greci. Îi considerăm şansa noastră unică de a merge în Brazilia şi cu naţionala, nu doar pentru turism. Ne prefacem preocupaţi, dar ne rîde mustaţa. Cu cît timpul se scurge însă, vălul de pe ochii noştri se ridică şi lasă privirii un tablou interesant. Şi îngrijorător. Iar asta se întîmplă progresiv, pe măsură ce aflăm tot felul de lucruri. Mai exact fapte, personaje, întîmplări. O lume care stă ascunsă în spatele clişeelor noastre, adevărate şi ele, despre tipii care beau uzo, sparg farfurii şi dansează cu pofta lui Zorba. Grecia şi grecii sînt o lume care trebuie înţeleasă. Chiar şi numai pentru a fi învinsă la fotbal.

Eu am reuşit să înţeleg mai multe cu ajutorul colegilor mei de la departamentul reporterilor speciali, nu cu acela al analiştilor. În perioada asta în care chibiţăreala a devenit sport naţional, cînd toţi au o părere, un sfat, o echipă ideală în minte, reporterii speciali au obligaţia să furnizeze zilnic subiecte legate de meciul de baraj. Asta presupune alergătură, muncă şi inspiraţie. Aş zice că băieţii fac o treabă excelentă, fiindcă reuşesc să descopere subiecte originale şi de substanţă. Şi analize dedicate fotbalului, şi reportaj sau fapt divers care spun multe despre felul de a fi al adversarilor de peste cîteva zile.

Gabi Berceanu, unul dintre cei despre care v-am povestit pînă acum, a publicat în Gazeta de duminică un articol în care a observat că performanţele grecilor din ultimii 10 ani se leagă foarte tare de planul de dezvoltare a echipelor de juniori şi tineret. Un plan aplicat nemţeşte. Exceptîndu-i pe veteranii Karagounis şi Katsouranis, supravieţuitori ai echipei cîştigătoare la Euro 2004, majoritatea celorlalţi componenţi ai naţionalei elene mari provin de la reprezentativele d