Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un singur trabuc poate conţine nicotină cât un pachet de ţigări

Publicat in Gandul, joi 20 octombrie 2011 ·

Trabucul este la fel de dăunător sănătăţii ca un pachet de ţigări, avertizează medicii pneumologi. Potrivit specialiştilor, acesta provoacă dependenţă de nicotină.

Deşi fumul trabucului nu este inhalat, nicotina, cea care cauzează de fapt dependenţa, este absorbită în organism la nivelul cavităţii bucale. Astfel, un singur trabuc fumat poate furniza nicotina existentă într-un pachet de ţigări.

Trabucul diferă ca mărime de ţigară însă în comparaţie cu fumul de ţigară cel de trabuc nu este, de regulă, inhalat. Ţigaretele pot avea mărimi diferite şi conţin, de obicei, mai puţin de 1 gram de tutun fiecare. Pentru a fuma o ţigară ai nevoie de cel mult 10 minute. Trabucul, în schimb, necesită un timp mai îndelungat pentru a-l fuma şi poate conţine între 1 şi 20 de grame de tutun.

"Trabucul este la fel de dăunător ca ţigara. Are în compoziţie aceleaşi substanţe nocive provenite din frunza de tutun, creează dependenţă cronică iar, pentru că fumul nu este tras în plămâni, induce senzaţia că nu ar fi dăunător", a declarat dr. Magdalena Ciobanu, coordonatorul Programului Naţional Stop Fumat.

20% dintre adolescenţii fumează trabuc

În România, peste 20% dintre adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 13 şi 15 ani fumează zilnic potrivit unui raport al Băncii Mondiale. Acelaşi raport arată că probabilitatea ca un tânăr să moară înainte de implinirea vârstei de 60 de ani e de 107 la 1000.

Abordarea adolescenţilor fumători este o problemă delicată care trebuie să ţină cont de specificul transformărilor ce ţin de vârstă, dar şi de structura personalităţii fiecărui tânăr. La tineri, decizia de a fuma decurge dintr-un complex de factori precum: atitudinea, normele sociale, presiunea socială şi propriile convingeri. Mai mult, presiunea mediatică poate fi, la rândul ei, determinantă.

Un studiu realizat în Germania, care a urmărit pe o perioadă de 5 an

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 9 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

SUA acuză Rusia că a folosit un agent chimic în Ucraina

HotNews acum 28 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 8 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 12 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 7 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 14 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°