Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu (PD)

Publicat in Dilema Veche, duminică 1 februarie 2004 ·

Revoluţia Imaginea emblematică a fost bunica mea. Era în comă. În ziua revoluţiei a zis: "Doamne ajută!". Cînd a fost împuşcat Ceauşescu a spus: "Aşa-ţi trebuie!". Intrarea în politică Admiram foarte tare faptul că Traian Băsescu promova tinerii. Iar eu, o spun cu mîndrie, făceam parte din echipa lui. Apoi, am devenit ministru susţinut politic de PD. După aceea, a apărut decizia mea. Era dificil să stau deoparte şi să chibiţez. Voiam să demonstrez că un om tînăr poate face ceea ce face şi un om mai înţelept. Cariera Sînt din Constanţa. Am fost inginer constructor, am fost şeful unui şantier particular ce făcea drumuri pe bani europeni. Într-una din zile, patronul meu mi-a spus: "Anca, ai 25 de ani şi la 25 de ani ai atins maximum ce puteai atinge în Constanţa pe profilul tău. Constanţa îţi oferă mai puţin decît Bucureştiul". Am ajuns la Administraţia Drumurilor. Directorul mi-a spus: "Copile, noi ştim ce poţi tu să faci. Avem nevoie de un om pe finanţările externe". Am stat doi ani acolo, după care am ajuns în echipa de gestionare a acestor finanţări în minister. Mereu am dorit să-mi depăşesc condiţia şi să fac ceva concret pentru România. Anca Ai nevoie de curaj. Cînd îţi stabileşti un obiectiv, te duci spre el fără să te mai gîndeşti la oprelişti, mergi şi vei găsi pînă la urmă o soluţie. Am fost întotdeauna puternică şi am depăşit orice obstacol. Am fost raţională în a stabili priorităţi, a lua decizii. Politica Nu e compromis. Pentru mine politica înseamnă programe coerente, serioase, finanţate, nu vorbe în vînt. Singurul compromis pe care l-am făcut a fost legat de familia mea, părinţii şi copilul meu, pe care i-am neglijat în tot acest timp. Sînt o femeie normală, care azi-dimineaţă, în timp ce mă îmbrăcam, ascultam lecţia fiului meu despre citoplasmă şi nucleu. Duminică am simţit nevoia ca la ora 4 jumătate după-masă să merg acasă şi să am grijă de

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Premierul Ciolacu, despre reducerea inflaţiei: Este evident că suntem într-un trend descendent. Sunt ferm convins că spre sfârşitul anului, categoric, va fi o inflaţie sub cinci la sută

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, întrebat despre efectele inflaţiei asupra românilor, că trendul inflaţiei este unul descendent şi că la momentul preluării mandatului de prim-ministru inflaţia a fost de peste 10 la sută, iar pe

Protest spontan la Arhivele Naționale Sibiu

Tribuna acum o ora
Personalul redus al Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale s-a alăturat demersurilor tuturor colegilor din țară din cadrul Arhivelor Naționale și colegilor de la Agenția Județeană de Protecția Mediului, aceste demersuri având la bază OUG 12

Ministrul Muncii, după o vizită la Uzina Dacia: Cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală. Regulile sunt stricte, iar termenele scurte, ceea ce poate genera costuri mari. E important să venim cu ceva în plus pentru a ajuta economia auto

News.ro acum o ora
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a afirmat, după o vizită făcută la Uzina Dacia de la Mioveni, că în prezent, cele mai mari provocări sunt tranziţia verde şi digitală, unde ”regulile sunt stricte, iar termenele sunt scurte, ceea ce poate gen

Românii pot raporta conținutul deepfake direct la Ministerul Cercetării, pentru asigurarea integrităţii alegerilor

Ziare.com acum 58 minute
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a lansat vineri, 17 mai, o platformă de raportare a conținutul deepfake, dar și cel de dezinformare de pe rețelele de socializare și chiar de pe Google. Platforma a fost lansată în mijlocul campaniei

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în abdomenul unei femei. Pacienta a făcut septicemie și a murit

Ziare.com acum 50 minute
Autoritățile din Dâmbovița pun în aplicare decizia de arest la domiciliu pentru chirurgul acuzat de neglijență în timpul unei operații. Acesta ar fi uitat o compresă la finalul unei operații în abdomenul unei femei, lucru care a dus la decesul ei du

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum 2 ore
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Ciolacu, întrebat la Iaşi despre declaraţia sa despre Buzău și Moldova: „Nu cred că dumneavoastră n-aţi zis vreodată bancuri cu ardeleni și cu olteni”

HotNews acum 44 minute
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, la Iaşi, întrebat despre declaraţia sa că „Buzăul nu este în Moldova”, care a stârnit un val de citici, că a fost o „glumă nepotrivită”, dar că că „glumele şi bancurile despre ardeleni sau olteni fac parte

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

19°
vin.

8°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

14°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

22°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°