Din cele aproape patruzeci de povestiri ale Antoanetei Pop Giuvara reunite în volumul IUBIRI MĂRTURISITE, o treime sunt narate la persoana a doua. Vă întrebaţi poate ce importanţă are aceasta? Are, şi anume pentru impactul epic. În această ipostază avem de-a face cu un regizor care creează un scenariu făcut credibil de acurateţea memoriei. Acest regizor, adică memoria, aduce cu autoritate în scenă actorii şi comandă imperativ decorurile, care nu lipsesc niciodată. (...)

Din cele aproape patruzeci de povestiri ale Antoanetei Pop Giuvara reunite în volumul IUBIRI MĂRTURISITE, o treime sunt narate la persoana a doua. Vă întrebaţi poate ce importanţă are aceasta? Are, şi anume pentru impactul epic. În această ipostază avem de-a face cu un regizor care creează un scenariu făcut credibil de acurateţea memoriei. Acest regizor, adică memoria, aduce cu autoritate în scenă actorii şi comandă imperativ decorurile, care nu lipsesc niciodată. Asistăm parcă la un proces, în care naratorului i se cere să-şi amintească detaliile evenimentelor la care a participat. Toate acestea transformă cititorul întrun membru al juriului chemat să facă dreptate. Într-adevăr, aceasta este probabil intenţia implicită a povestirilor Antoanetei Pop: noi să dăm, după înfăţişarea probelor, verdictul moral. Cine este de vină, ar întreba Judecătorul Suprem, aşezat pe piedestalul format de norii de deasupra noastră: viaţa sau omul? Înlăturând orice comentariu, înfăţişând o realitate fără fard, autoarea lasă pe fiecare să desluşească nedreptatea. Intrând ca m Publicitate edic în casele oamenilor şi în sufletele lor, doctorul nu iroseşte acest privilegiu şi incizează dureroasele abcese ale unor existenţe ratate. Primul exemplu îl putem găsi în povestirea Pacienta de la începutul volumului. Ce este deosebit aici? Mai întâi dramatismul sărăciei care aminteşte de Zola sau Dostoievski. C