Rata inflaţiei din Zona euro ar putea fi de 1,6% în luna mai 2010, conform datelor publicate luni într-un raport al Biroului European de Statistică, potrivit Newsin.
În luna aprilie, rata inflaţiei din Zona euro a fost de 1,5%, conform raportului Eurostat.
Inflaţia din Zona euro este măsurată cu ajutorul Indicelui Preţurilor de Consum al Uniunii Monetare (indice UM). Pentru realizarea acestor estimări, care vin înaintea raportului lunar oficial, Biroul European de Statistică (Eurostat) ia în calcul informaţiile preliminare ale evoluţiei preţurilor pe luna în curs din statele membre ale căror date au fost făcute publice, dar şi informaţiile preliminare legate de preţul energiei, menţionează raportul.
Procedura de calculare a estimării pe luna în curs combină informaţiile istorice şi informaţiile parţiale ale evoluţiei preţurilor din ultimele luni pentru o medie a Zonei euro.