Motivarea judecătorilor de a dispune arestarea preventivă a fostei asistente maternale Fănica Grădinaru, acuzată de tentativă la omor şi rele tratamente aplicate minorilor, dezvăluie metodele şocante pe care femeia le aplica celor doi copii pe care i-a avut în grijă timp de peste doi ani, între octombrie 2007 şi decembrie 2009.
Femeia i-a băgat cu capul în toaletă pe cei doi copii, un băiat şi o fetiţă, i-a bătut cu bâte de lemn, i-a opărit sau ţinut dezbrăcaţi afară, în frig, sau i-a tăiat pe corp, scriu magistraţii Tribunalului Bucureşti în motivarea deciziei de arestare a Fănicăi Grădinaru.
Fănica Grădinaru "a exercitat diferite acte de violenţă şi cruzimi asupra părţii vătămate P. C.A., (a băgat-o cu capul în vasul de toaletă, trăgând apa, a lovit-o cu capul de diferite obiecte, a scufundat-o în cadă, ţinându-i capul sub apă, a lovit-o pe tot corpul cu o bâtă de lemn, a expus-o noaptea la temperaturi scăzute, ţinând-o dezbrăcată afară, a opărit-o, a tăiat-o la buzele superioare şi inferioare şi la braţul stâng, leziuni pe care le-a tratat într-un mod superficial, provocând infectarea acestora), cu intenţia indirectă de a-i suprima viaţa", se arată în motivarea instanţei.
Totodată, fosta asistentă maternală nu a hrănit-o cum trebuie pe fetiţă, a obligat-o să răspundă la alt nume şi a supus-o la "cruzimi" care "au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală a părţii vătămate", au mai arătat judecătorii.
La aceleaşi cruzimi a fost supus şi băiatul M.M., elev în clasa întâi: "l-a băgat cu capul în vasul de toaletă, trăgând apa, l-a lovit cu capul de diferite obiecte, l-a scufundat în cadă, ţinându-i capul sub apă, şi l-a expus noaptea la temperaturi scăzute, ţinându-l dezbrăcat afară, cu intenţia indirectă de a-i suprima viaţa".
Asistenta a fost ajutată să comită aceste acte de cruzime de către soţul ei, Mitică Grăd