Un tânăr de 23 de ani din comuna Sohodol, a fost arestat preventiv pe o perioadă de 29 de zile pentru comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Ciprian Petru Nariţa a fost reţinut ieri de poliţiştii din Cîmpeni, iar astăzi a fost depus în centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Alba.
„Activitatea infracţională a tânărului a fost atent documentată de oamenii legii, care în urma verificărilor efectuate au reţinut în sarcina acestuia faptul că în perioada 6-7 martie, pe timp de zi, a sustras de pe raza localităţilor Cîmpeni, Bistra şi Sohodol, de pe două autoutilitate şi un vehicul TAF, şapte acumulatori auto, cauzând un prejudiciu de aproximativ 4.137 lei“, a spus Iulia Haţegan, purtătorul de cuvânt al IPJ Alba.
Ciprian Nariţa a mai comis alte patru furturi. „De asemenea, autorul mai este cercetat şi pentru comiterea, în cursul anilor 2008 şi 2009, a unui număr de opt infracţiuni de furt calificat“, a mai spus Iulia Haţegan.
Ieri, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Cîmpeni, care a emis pe numele lui un mandat de aretare preventivă pentru 29 de zile, acesta fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de „furt calificat”.