La ceremonial a participat şi ministrul Apărării, Gabriel Oprea dar şi doi militari răniţi în timpul atacurilor insurgente în Afganistan, fruntaşii Constantin Buturugă şi Florin Drehluţă.
Brigada 282 Mecanizată „Unirea Principatelor" a organizat astăzi un ceremonial religios şi militar cu ocazia repatrierii celor 900 de militari români din Afganistan, pe bulevardul Bucureşti.
Militarii care au participat la misiunea "ISAF III - TASK FORCE ZABUL" (iunie 2009 - ianuarie 2010) fac parte din batalionul 280 Manevră din cadrul brigăzii, mai bine de jumătate din aceştia fiind vrânceni.
La ceremonialul de astăzi au fost prezenţi autorităţile locale, ministrul Apărării, Gabriel Oprea dar şi doi dintre militarii răniţi în misiune în Afganistan, fruntaşii Constantin Buturugă şi Florin Drehluţă. Aceştia au venit în scaune cu rotile întrucât sunt încă la recuperare după ce au fost răniţi la picioare în timpul unui atac insurgent ce a avut loc în septembrie 2009.
13 militari români au fost răniţi în cadrul misiunii ce s-a încheiat în urmă cu o lună în Afganistan. Doi dintre aceştia însă se află internaţi la Spitalul Militar Central din Bucureşti la recuperare, focşăneanul Emanuel Berdei şi Florin Cojocaru.
MAPN promite despăgubiri în caz de accident
Ministrul Apărării, Gabriel Oprea a declarat la Focşani că a propus comisiilor de specialitate din Senat prelungirea perioadei de activitate a soldaţilor şi gradaţilor voluntari de la 40 la 45 de ani. Ministrul a amai precizat că se are în vedere şi despăgubirea militarilor în caz de accident. „Se discută modificarea legii pentru ca militarii răniţi, fie la pregătiri, fie în teatrele de operaţiuni, să fie despăgubiţi pentru a primi astfel atât sprijin moral cât şi financiar din partea structurilor militare", a declarat Gabriel Oprea.