Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moody's: Vor urma alte retrogradări în zona euro

Publicat in Adevarul, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Agenţia de evaluare financiară Moody's a anunaţat că se aşteaptă ca la revizuiri în scădere ale ratingurilor mai multor state (cele care nu au ratingul „AAA“, cel mai bun posibil) din zona euro.

„Cu excepţia celor mai solide ţări din zona euro, toate statele se vor confrunta cu presiuni negative pe ratinguri. Prin urmare, Moody's anticipează că tot mai puţine ţări cu ratinguri sub nivelul de top «AAA» îşi vor păstra calificativele", potrivit unui comunicat emis de agenţie la puţin timp după anunţul că Moody's a retrogradat Italia.

Deocamdată, ţările care au calificativul cel mai ridicat („AAA“) nu au de ce să-şi facă griji. Nu există presiuni iminente care ar putea cauza coborârea ratingurilor acestor state, au precizat analiştii agenţiei.

Agenţia de evaluare Moody's a retrogradat cu trei trepte ratingul Italiei, de la Aa2 la A2, cu perspectivă negativă. Decizia vine după ce agenţia Stardard&Poor's a coborât la 20 septembrie ratingul pentru prima dată în cinci ani. Italia a fost ultima dată retrogradată în mai 1993.

Italia a aprobat la finele lunii trecute un plan de austeritate de 54 de miliarde de euro care vizează echilibrarea balanţei bugetare, respectiv reducerea deficitului bugetar până în 2013, care a convins Banca Centrală Europeană să cumpere obligaţiunile italiene.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 2 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°