Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitar iesean in juriul celui mai mare concurs studentesc organizat de Microsoft

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 2 iulie 2007 ·

Valy Greavu (foto), asistent universitar la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza", a fost invitat de compania Microsoft sa desemneze cistigatorii etapei finale a competitiei Imagine Cup, care va avea loc luna viitoare la Seul, in Coreea de Sud. Ieseanul va imparti masa de jurizare cu membrul comitetului director al NASA si consultantul pe teme de securitate IT al Casei Albe, Rand Morimoto. „Sa fiu coleg cu unul dintre cei mai titrati oameni in aceste domeniu este o sansa unica, o onoare, dar care vine si ca o recompensa a activitatii mele in acest domeniu", a declarat Valy Greavu. Universitarul iesean se afla la a patra participare la acest concurs, insa pentru prima oara in calitate de membru al juriului. In ultimii trei ani el a participat ca simplu concurent, iar in 2005 si 2006 a urcat pe podium, obtinind locul al doilea la sectia tehnologia informatiei. In acest an, schima rolurile si se muta la masa de jurizare. In aceasta noua calitate, Valy Greavu va fi responsabil de evaluarea, timp de 24 de ore, a proiectelor celor sase finalisti ai concursului, dintre care va fi ales si cistigatorul competitiei. Iasul este reprezentat, insa, nu numai in juriu, ci si printre concurenti. Trei studenti de la Universitatea „Cuza" se vor lupta, luna viitoare, pentru un loc pe podiumul competitiei Microsoft. Valy Greavu (foto), asistent universitar la Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza", a fost invitat de compania Microsoft sa desemneze cistigatorii etapei finale a competitiei Imagine Cup, care va avea loc luna viitoare la Seul, in Coreea de Sud. Ieseanul va imparti masa de jurizare cu membrul comitetului director al NASA si consultantul pe teme de securitate IT al Casei Albe, Rand Morimoto. „Sa fiu coleg cu unul dintre cei mai titrati oameni in aceste domeni

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°