Dragi directori ai unor societăţi de asigurări, existente sau în curs de înfiinţare, puneţi burta pe carte. Aveţi mai jos câteva lecturi obliga­torii.

„Rezerva Federală, cu spriji­nul Trezoreriei, a autorizat împrumutul a 85 miliarde de dolari către AIG (...) Scopul acestei facilităţi de lichiditate este de a ajuta AIG să îşi onoreze obligaţiile (...) Guvernul SUA va primi în schimb 79,9% din acţiunile AIG” – comunicatul Rezervei Federale din 16 septembrie 2008 prin care se anunţă naţionalizarea celei mai mari companii de asigurări din lume, în prezent rebotezată Alico. Până la urmă, cifra a crescut la 180 de miliarde de dolari.

Dar oare poate sănătatea să dea faliment? Credeţi că Guvernul român va avea de unde să facă rost, la o adică, de miliarde de dolari pentru a acoperi falimentul unor asiguratori?

Conform raportării oficiale a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, valoarea totală a primelor de asigurări de sănătate nu depăşeşte 20 de milioane de lei (sub 5 milioane de euro) în 2010, şi este de 14 milioane de lei (sub 4 milioane de euro) la nouă luni din 2011.

Piaţa liberă a produs asigurări private de sănătate de doar 5 mi­lioane de euro pe an. Prin lege, piaţa liberă ar urma să primească, gratis, o bucată de tort de o mie de ori mai mare. În fiecare an.

În articolul meu de săptămâna trecută din Jurnalul Naţional puneam punctul pe i: „Asigurările de stat se fac cu banii cu care noi contribuim la stat; asigurările private se fac cu banii cu care noi alegem să contribuim pentru acestea. Adică, statul – cu banii statului, iar privaţii – cu banii pri­va­ţilor”.

Înţeleg să plătesc taxe private direct către privaţi. Dacă mi le ia statul ca să le dea la privaţi, atunci intervine un sistem clientelar.

„Privatizarea sectorului de sănătate din Chile (n.a. – după aceeaşi schemă ca şi în România) a avut consecinţe negative asupra