Sfîrşitul anului trecut a fost marcat de un eveniment ce se voia important în cultura română, anume lansarea, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, a Lexiconului critic şi documentar al pictorilor, sculptorilor şi desenatorilor din România secolelor XV-XX, semnat de Mircea Deac. Critica de specialitate a breslei artiştilor plastici nu a reacţionat la apariţia acestei lucrări. Păcat..., căci este un „instrument de lucru“ cu „greutate“ (cca 500 de pagini) şi cu „valoare“ (250 RON), ce se adresează atît publicului larg, cît şi cercetătorilor în domeniu, dorindu-se, conform titulaturii pompoase, un document de referinţă. Doresc să spun că, alcătuind această scrisoare deschisă, primul meu imbold a fost s-o intitulez Miza unei sedile puse în plus, nu în minus. Domnul Mircea Deac, autorul acestui proiect ambiţios, personalitate culturală marcantă a „epocii de aur“, a crezut de cuviinţă că, la venerabila sa vîrstă, lipsa de informare şi de profesionalism poate fi trecută cu vederea şi chiar apreciată, omiţînd faptul că o asemenea lucrare presupune şi prezenţa unor colaboratori care sînt obligaţi să cerceteze temeinic sursele de informaţie, să utilizeze o bună limbă română, să ceară acceptul artistului publicat (ori a familiei) pentru a se asigura că datele sînt corecte şi complete. Domnule Deac, dumneavoastră ar trebui să ştiţi că o carte, la modul general, este ca un organism viu, care dăinuie, circulă şi implică o mare responsabilitate şi rigoare din partea celui care o scrie. Or, este inadmisibilă neglijenţa cu care aţi redactat fişele artiştilor. Pot să îmi imaginez că aţi compilat din surse superficiale, depăşite şi neacreditate. Puteaţi măcar artiştilor în viaţă să le solicitaţi un curriculum vitae de un anumit format. Un exemplu pe care vi-l imput direct: aţi dat eronat anul absolvenţei mele, numele meu, Coita Nistor Iosif (şi nu Coiţa), consemnaţi exclusiv doar anii d