După 18 ani de aşteptare, FCM Târgu-Mureş a revenit cu un eşec în prima divizie fotbalistică, gruparea mureşeană fiind învinsă, aseară, scor 0-1, de FC Braşov.
Chiar dacă a practicat un fotbal ofensiv în cea mai mare parte a meciului şi, poate, cel mai echitabil era un rezultat de egalitate, FCM Târgu-Mureş a plătit tribut lipsei de experienţă, „stegarii“ fiind mult mai eficienţi.
„Chiar dacă am pierdut, am făcut un meci bun, în care echipa mai norocoasă a câştigat. Ne-am creat multe ocazii, însă nu ne-am concentrat suficient la finalizare.
Am făcut o primă repriză bună, dar primele minute din repriza secundă au aparţinut braşovenilor. Finalul meciului a fost dominat în totalitate de FCM Târgu-Mureş, însă norocul nu a fost de partea noastră.
Poate că mai avem nevoie de un atacant veritabil, care să facă diferenţa în momentele-cheie“, a declarat antrenorul mureşenilor, Adrian Falub.
Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos: