Radu Afrim nu e numai un regizor în vogă, care foloseşte în teatru actori dezbrăcaţi, muzică pop şi scene ciudate, ci un regizor vizionar, un artist original care caută prin toate instrumentele artistice să obţină emoţie spectatorilor. Concertul de remixuri din Maria Tănase
Astă noapte, Teatrul Naţional Bucureşti a sărbătorit 40 de existenţă în actuala locaţie, ceea ce aprilejuit o noapte albă, în care spectacolul de frunte – pentru mine, cel puţin – s-a petrecut în foaierul Sălii Studio: Hai iu iu NU Hey you you – concertul de remix-uri Maria Tanase, o producţie UNITER, în regia lui Radu Afrim şi coordonarea muzicală a lui Vlaicu Golcea.
M-am trezit dintr-o dată într-o mare de oameni, şi ceea ce m-a bucurat a fost că toţi îmi păreau tineri, chiar şi domnul de lângă mine de 50 de ani sau doamna din faţă de aceeaşi vârstă. Toţi s-au suit peste tot: pe trepte, pe difuzoare, pe balustrade să ia parte la spectacol. Şi au luat. Din păcate însă, din poziţii statice, anchilozante, în vreme ce pe scenă adrenalina curgea râuri, ramuri. Eu însumi, înghesuit pe o treaptă, n-am avut loc decât să bat din picior şi să dau, pe ritmul başilor, din cap.
Pe scenă – nebunie: tot extazul muzicii Mariei Tănase e amplificat de mişcările de dans ale actorilor: unele fete ţopăie isterice ca ielele posedate, alta baletează în delir de Lume, lume, grupuri de fete şi băieţi se înlănţuie lasciv. În vreme ce toţi cântă, cuprinşi de transă, muzica Mariei Tănase. Transă îmi pare întreg spectacolul. Deşi fundul mi-e amorţit şi picioarele la fel, căci nu am unde le întinde, am mâinile libere cu care nu mă opresc să bat ritmul şi să aplaud. Mi-e clar: vibe-ul lui Vlaicu Golcea, autorul mixajului muzical, zbănţuitul şi cântatul actriţelor e neproductibil. Trebuie să fii aici, să poţi trăi nebunia acestui spectacol. De ce îmi place Radu Afrim?
La fel ca Năpasta lui Caragiale (de