Oltchim defileaza in campionat (ultima isprava, marti: 39-26 cu CSM Bucuresti, in Sala Rapid), dar se plange de valoarea scazuta a campionatului intern. Campioana Romaniei nu are rival, iar multe dintre meciurile "galacticelor de la Valcea" seamana cu un antrenament cu public. "Sunt prea multe echipe, avem nevoie de maxim opt. In acest fel, am avea parte de meciuri adevarate care sa ne ajute in Champions League", a declarat Ioan Gavrilescu (presedintele campioanei) pentru HotNews.ro.
Dupa un drum obositor de cateva zeci de ore din Franta, Oltchim s-a prezentat in Sala Rapid pentru partida cu CSM Bucuresti din liga nationala. Fetele lui Peter Kovacs au evoluat cu zambetul pe buze intr-o partida pe care stiau ca o vor castiga inca de la vestiare.
Intr-o sala arhiplina, campioana a mai dat o reprezentatie, cu toate ca debutul de meci a fost unul greoi pentru valcence. Bucuria este insa una moderata pentru Oltchim, echipa care a "omorat" campionatul intern de handbal feminin. Cu echipe slabe in liga nationala, Valcea nu are meciuri importante in spate, iar in Champions League se joaca la un cu totul alt nivel.
CSM a dat o replica darza campioanei, dar diferenta de valoare si-a spus, incetul cu incetul, cuvantul. Dupa 19-12 la pauza, Oltchim a castigat disputa cu 39-26.
Comunicare dificila, Kovacs nu stie romana
Unul dintre punctele slabe ale echipei fata de mandatul lui Radu Voina este cu siguranta comunicarea dintre jucatoare si antrenor. Indicatiile lui Kovacs sunt traduse de unul dintre secunzi, iar de-abia de la acesta ajung la Neagu si compania. Se pierde timp important, iar in unele momente jucatoarele nu inteleg ce li se cere.
Victoria a devenit o obisnuinta la Valcea
"Sunt multumit de jocul de ansamblu, dar nu pot sa spun ca a fost o partida care sa ma impresioneze. Ne asteptam la victorie